Nu respectă limita de viteză și trec la roșu. Mai mulți taximetriști din țară s-au ales cu procese verbale

201710oxvikjdnqpaswnd

Inspectoratul Național de Patrulare în comun cu Agenția Națională Transport – Auto au demarat operațiunea „TAXI” pe întreg teritoriul țării, care va continua până la data de 31 mai. Operațiunea are drept scop de a verifica legalitatea activităţii de taximetrie.

În cadrul operațiunii polițișii vor verifica exploatarea vehiculelor cu defecțiuni tehnice sau reutilate fără autorizația respectivă, respectarea regulilor stabilite în licență, revizia tehnică a transportului, conducerea în stare de ebrietate, dar și alte încălcări ale RCR, factori ce duc la accidente rutiere cu implicarea acestora.

De asemenea, șoferii de taxi sunt verificați de ofițerii CUMC al INP, pentru depistarea conducătorilor care nu și-au achitat amenzile pentru diferite încălcări ale circulației rutiere, fixate cu camerele de supraveghere video.

Amintim că, ieri în doar câteva ore, în capitală, 16 taximetriști s-au ales cu procese verbale pentru diferite încălcări. Dintre care, nerespectare limitei de viteză, neacordarea priorității pietonilor, nerespectarea indicatoarelor rutiere și trecerea la culoare roșie a semaforului.

De la începutul acestui an și până în prezent, pe teritoriul ţării au fost înregistrate 25 de accidente rutiere comise din vina taximetriștilor, soldate cu 2 persoane decedate, iar altele 34 s-au ales cu diverse leziuni corporale. Totodată, în perioada menționată 446 de taximetriști au fost sancționați contravențional pentru diferite abateri de la legislație.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente