În Moldova, 4 din 10 persoane nu analizează eticheta produselor alimentare sau fac asta foarte rar. Poate că procură mai mult produse fresh, neambalate, se grăbesc și nu au timp să stea la citit sau poate că limbajul de pe etichetă este un pic mai greu de înțeles. Câți dintre moldoveni analizează eticheta produselor alimentare, la ce atrag atenția și câtă încredere au în informația de pe ambalaj – citiți în studiul realizat de magenta.

16% dintre moldoveni nu citesc niciodată ce scrie pe etichete

Vestea bună este că, potrivit unui studiu Magenta, realizat acum 7 ani, rata acestora a scăzut cu 3 p.p. Trei din patru persoane care nu analizează eticheta produsului sunt bărbați. 45% au vârsta de 50+ și mai mult de jumătate sunt din mediul rural. În acest grup se evidențiază și o cotă (41%) de persoane cu venituri mai mici de 3000 de lei lunar. S-ar putea că aceste persoane cumpără alimentele de la piață, direct la kilogram sau le cresc singuri în gospodărie (ținem să precizăm că în acest grup se regăsește o pondere de aproximativ 63% de pensionari și șomeri).

La polul opus se află tabăra persoanelor care citesc informația de pe etichetă – 1/3 o fac la toate produsele și o altă treime – la majoritatea sau la unele dintre produse. În general, femeile, persoanele tinere și cele cu venituri lunare mai mari sunt mai atente la ce cumpără. Jumătate dintre femeile care au participat sondaj au spus că analizează ambalajul la toate sau la majoritatea produselor. 45% dintre acei cu vârsta de 26-30 de ani analizează eticheta la toate produsele, ca și 42% dintre acei cu venituri de 5000-7000 de lei lunar, de altfel, – acesta fiind „cel mai conștient” segment de venituri. Persoanele cu venituri mai mari de 7000 de lei atrag atenția la etichete într-o proporție mai mică.

Termenul de valabilitate al produselor este sfânt

Ni s-a părut interesant că mai mulți sunt acei (94% dintre moldoveni – adică aproape toți) care analizează termenul de valabilitate al produselor alimentare decât acei care verifică denumirea, marca, aspectul sau ingredientele acestora. Trei din patru citesc denumirea produsului și tot atâția analizează ingredientele acestuia. Aproximativ 60 la sută verifică marca, originea, cantitatea și aspectul produsului. Cei mai puțini sunt acei care afirmă că verifică informațiile nutriționale: valoarea nutritivă (39%), alergenii (30%) și conținutul de gluten (28%). Cu toate că nutriția este un subiect mai puțin discutat în Moldova, rata celor care acordă importanță acestui aspect nu diferă de cea din Statele Unite, unde tematica nutriției este cu mult mai mediatizată. În SUA, 31% dintre tineri citesc informațiile nutriționale cu regularitate, în cea mai mare măsură este citită de către femei și de persoane cu studii superioare și venituri mai mari. Și la noi, persoanele care analizează valoarea nutritivă, alergenii și conținutul de gluten sunt cu preponderență femei, acei cu vârsta între 30 și 50 de ani și cei căsătoriți. Aproximativ fiecare al patrulea are studii superioare.

Dacă citim eticheta, nu înseamnă că avem încredere în ea

Mai degrabă că nu avem încredere în ceea scrie pe etichetă. Da, 6 din 10 moldoveni spun că analizează ambalajul la toate sau măcar la unele produse, însă doar 27% dintre respondenți au afirmat că au încredere în informația de pe ambalaje în totalitate sau într-o oarecare măsură. Mai este o parte care nu e sigură (nici, nici) – 34% și cea care nu are încredere în ce scrie pe etichetă – 33%. Dintre acei care nu au deloc încredere în informația de pe ambalaj, cei mai mulți sunt bărbații (59%) și respondenții din mediul rural (60%), iar o treime au un nivel de educație mediu (gimnaziu) sau mediu general (liceu). Printre motivele principale care îi face pe respondenți să nu aibă încredere în ceea ce scrie pe etichetă se enumeră faptul că „multe produse au termenul de valabilitate expirat”, „produsele au multe componente chimice” sau faptul că „pe ambalaj informația nu este destul de detaliată”.

Dacă sunteți producător și aveți ingrediente de care vă mândriți să le indicați pe ambalaj – cifrele din sondaj ar putea să vă pună în gardă, așa cum nu atât de mulți le vor analiza cu atenție. Însă aceasta nu trebuie să fie un impediment pentru a lansa pe piață produse calitative, cu o etichetă cât mai pe înțelesul tuturor și cu termenul de valabilitate la vedere.

Sondajul a fost realizat de Magenta Consulting, pe un eșantion de 521 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 18 și 70 de ani, cu o distribuție reprezentativă la nivel național și cu o marjă de eroare de +/- 4%. Datele au fost colectate în perioada 26 Martie – 15 Aprilie la telefon, prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing).