(video) Mesaj politic pe scena Eurovison 2019. Ce moment din recitalul Madonnei a stârnit controverse

GettyImages-1150151701-1558229661-640×427
Foto: Stereogum

Recitalul susţinut, de cântăreaţa americană Madonna, în finala concursului Eurovision 2019 a stârnit controverse. Doi dintre dansatorii săi afişând steagurile palestinian şi israelian, în ceea ce a părut a fi un apel la unitate

Eurovision 2019 a fost o ediţie marcată de controverse, numeroase personalităţi internaţionale cerând boicotarea concursului găzduit de Israel, motivul fiind acela că palestinienii „sunt privaţi de drepturi fundamentale”, scrie mediafax.ro.

Totuşi, concursul, deschis oficial pe 12 mai, s-a desfăşurat fără incidente majore, exceptând două momente din finala de sâmbătă.

Presa locală a publicat imagini în care doi dintre dansatorii Madonnei, care au afişat pe partea din spate a costumelor steagurile israelian şi palestinian, au mers unul lângă celălalt, în ceea ce părea a fi un apel la unitate.

madona

Madonna a susţinut un recital în finala de sâmbătă a concursului Eurovision, cu hitul ei din 1989 „Like A Prayer” şi o piesă în premieră mondială, „Future”, interpretată alături de rapperul american Quavo. Noua piesă este un single de pe viitorul album al Madonnei, „Madame X”, care va fi lansat pe 14 iunie.

În ceea ce priveşte recitalul Madonnei, organizatorii au declarat că afişarea steagurilor „nu a fost inclusă în repetiţii”. „Concursul Eurovision nu este un eveniment politic, iar Madonnei i-a fost comunicat acest lucru”, au mai spus reprezentanţii European Broadcasting Union, într-un comunicat emis imediat după recitalul Madonnei.

Recitalul Madonnei a fost criticat şi de fani, mulţi observând faptul că aceasta a falsat destul de mult.

În ianuarie, creatoarea de modă Vivienne Westwood, muzicianul Peter Gabriel şi regizorul Mike Leigh se numărau printre cele peste 50 de personalităţi care au cerut ca ediţia de anul acesta a concursului Eurovision să se desfăşoare în altă ţară. Motivul solicitării era acela că palestinienii „sunt privaţi de drepturi fundamentale”.

Aceasta nu a fost prima dată când s-a cerut boicotarea ediţiei din Israel, iar artişti care concertează în această ţară, precum Nick Cave, Radiohead şi Lana Del Rey, au fost aspru criticaţi.

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

Reprezentantul Olandei, Duncan Laurence, cu piesa „Arcade”, a câştigat finala concursului Eurovision 2019. Aceasta este pentru prima dată din 1975 când Olanda câştigă concursul Eurovision.

Totodată, este pentru a cincea oară când un reprezentant al Olandei câştigă popularul concurs muzical. Deşi a câştigat Eurovision de cinci ori, Olanda a găzduit competiţia în şase rânduri. În 1980 a ţinut locul Israelului, după ce această ţară a refuzat să organizeze competiţia pentru al doilea an consecutiv.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente