Pentru prima oară în istoria Moldovei vinul nostru obține un Grand Gold la una dintre cele mai importante concursuri din lume

60286155_3216886545003621_559921013635153920_n

Chateau Vartely a reușit o performanță extraordinară la ultima ediție a Concoursului Mondial de Bruxelles, iar cap de afiș este Marea Medalie de aur pentru Taraboste roșu 2015. Este pentru prima dată când Republica Moldova obține un Grand Gold în una dintre cele mai importante competiții de vinuri din lume.

Este o apreciere înaltă, importantă din cel puțin două aspecte. Marea Medalie se dă doar în condițiile în care jurații ofer unanim un punctaj de peste 91.9 puncte, ceea ce se întâmplă foarte rar. În comisia în care am făcut parte la Mondial de Bruxelles, nu am oferit nicio medalie de acest fel, scrie finewine.md.

finewine.md

Pe de altă parte, este destul de greu să te impui cu un cupaj de Cabernet Savignon – Merlot în afară, când e plină lumea de astfel de blenduri. Iată ca Taraboste a reușit să se impună în fața experților străini nu mai rău decât un Bordeaux de mare clasă.

Taraboste roșu vine cu un buchet accentuat de rodii coapte cu adieri elegante de coacăză neagră și condimente orientale. Gustul intens și în același timp catifelat pe fundal de tanine, amintește de prune uscate și cireșe amare. Maturat timp de 18 luni în barrique-uri noi. Trebuie să vă grăbiți cu acest vin: nu mai este în stoc la producător, dar mai poate fi întâlnit în retail. Puneți-l în beci, nu veți regreta!

finewine.md

Și dacă în categoria Taraboste, Vartely a demonstrat deja de ani buni că stă bine, o altă surpriză vine în gama clasică — aur pentru Sauvignon Blanc 2018 IGP Codru.

Un vin cu raport preț calitate deosebit și un răspuns pentru cei care întreabă: există vin bun și ieftin? Jurații de la Mondial de Bruxelles au zis că cel din imagine face parte din această categorie.

finewine.md

Alte două arginturi au mers în pușculița Vartely pentru Individo Rose 2018, dar și noul spumant brut.

finewine.md

Luate de-a lungul și de-a latul, medaliile Vartely ne spun printre rânduri ceva: există calitate și în gama scumpă, și în cea ieftină, și la albe, și la roșii, și la sparkling și la seci. Vă reamintesc, la Concours Mondial de Bruxelles vinurile se degustă „în orb”, fără a ști prețul, eticheta sau țara de origine. Jos pălăria, Chateau Vartely!

finewine.md
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente