(foto) Gala Performanțelor 2019 la USM la a VIII-a ediție: Cine sunt cei mai buni studenți din acest an

Gala_1

Gala Performanțelor 2019, aflata deja la a VIII-a ediție, este un concept al Universității de Stat din Moldova, prin care se aduce recunoaștere acelor studenți care s-au remarcat prin performanță pe parcursul anilor de studii, au excelat la învățătură și în cercetare, s-au implicat în proiecte științifice și de responsabilitate socială. În cadrul evenimentului care s-a desfășurat în ziua de miercuri, 15 mai 2019, s-a celebrat performanța, excelența, implicarea socială și tinerețea.

Pe lista premianților Galei Perfomanțelor USM din acest an s-au aflat 51 de absolvenți, șefi de promoție 2019. Rectorul USM, domnul Gheorghe Ciocanu, dr.hab., prof.univ., în mesajul de felicitare, a menționat: „Dragii noștri șefi de promoție, onorată comunitate academică! Suntem astăzi la cea de-a VIII-a ediție a Galei Performanțelor USM, care consemnează cele mai frumoase rezultate academice ale studenților noștri. Sunteți cei mai performanți și noi ne exprimăm bucuria și mândria pentru voi. Gala Performanțelor reprezintă o motivație pentru studenții noștri, o apreciere a valorilor neamului nostru și dumneavoastră sunteți cei care veți asigura continuitatea acestor valori. Numai continuitatea în valori, atitudini, abordări și acțiuni poate consolida performanța în sistemul educațional”. Domnia Sa și-a exprimat convingerea că laureații Galei sunt cei mai buni dintre cei mai buni, i-a îndemnat să rămână acasă și să contribuie la dezvoltarea țării noastre.

Gala_3

Gala_4

La rândul lor, absolvenții, mândri de faptul că și-au făcut studiile la cea mai prestigioasă instituție de învățământ superior din țară, și-au exprimat gratitudinea făță de profesorii care le-au cizelat personalitatea și au contribuit enorm la formarea lor personală și profesională.
Discursuri emoționante au ținut următorii șefi de promoție: Corneliu Doni (Facultatea de Drept), Valeria Vîrlan (Facultatea de Limbi și Literaturi Străine), Nadejda Gogu (Facultatea de Psihologie, Ştiinţe ale Educaţiei, Sociologie și Asistență Socială). Mesaj de felicitare au avut și doamnele Georgeta Stepanov, decanul Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării și Violeta Cojocaru, decanul Facultății de Drept.

Gala_7

Gala_8

Gala_10

Gala_11

La eveniment au participat aproximativ 200 de invitați, printre care absolvenți ai USM, reprezentanți ai angajatorilor și părinții premianților, veniți să-i felicite și să-i susțină pe tinerii studioși, care au excelat pe parcursul anilor de studii. În discursurile adresate studenților, poeta și textiera Radmila Popovici, absolventă a Facultății de Litere ; Radu Cebotari, reprezentant medical superior la Concernul farmaceutic transnațional NOVARTIS, cu sediul la Bazel, Elveția, absolvent al Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică, Aliona Coropceanu, șef adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, și Lucia Malic, manager de personal al Cedacri International Company, au remarcat faptul că USM oferă studii de înaltă calitate și că a fi student la universitatea noastră este un motiv de mândrie și bucurie, o realizare și o mare responsabilitate, urându-le mult succes în viitor.

Gala_13

Gala_14

Gala_15

Gala_16

Gala_17

Remarcăm participarea la eveniment a unui număr mare de părinți și membri ai familiilor șefilor de promoție, printre care și dl Constantin Vîrlan, care a participat a doua oară la o astfel de festivitate în calitate de părinte al unui șef de promoție, în 2014 și 2019, bucurându-se alături de întreaga comunitate academică de succesul celor două fiice ale sale, care și-au făcut studiile la USM. Cu un cuvânt de felicitare a venit și dna Soltanovscaia Marina, care s-a prezentat în dublă ipostază: ca părinte și absolventă a USM. Acum 30 de ani dumneaei era la începutul carierei didactice, fiind absolventă a Facultății de Istorie. Astăzi, fiica ei, absolventă a Facultății de Litere, va merge în liceul pe care l-a absolvit, să activeze în calitate de profesoară de limba și literatura rusă și limba engleză.

Gala_2

Gala_5

Într-o atmosferă festivă de înaltă clasă, au fost decernate premiile Galei Performanței USM 2019 șefilor de promoție, cărora li s-a asigurat, în baza deciziei Senatului USM, câte un loc cu finanțare de la buget pentru continuarea studiilor de master la specialitățile de profil.

Felicitări tuturor premianților!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente