Zeci de patiseri amatori, mici producători, producători de fructe, artizani, artiști, mici și mari, se adună sub umbrela Celui Mai Dulce Festival din Estul Europei. Festivalul va fi organizat la data de 26 mai la intersecția străzilor Vlaicu Pârcălab cu Veronica Micle din Chișinău.
La Târgul de Deserturi veți găsi prăjituri, torturi, înghețată și prima roadă de căpșuni și cireșe din acest sezon. Peste 50 de patiseri amatori vor concura pentru tradiționalul trofeu „Cireașa de pe Tort”. Încurajăm pentru al 3-lea an la rând ca toți patiserii să gătească și desreturi vegane. După ora 14 festivalul Mai Dulce va deveni Mai Sărățel și pe tarabe vor apărea bucatele mai sărățele.
Peste 80 de meșteșugari vor veni să-și vândă lucrările la Târgul de Artizanat. Obiecte de decor, accesorii, suvenire – veți găsi multe și de toate. 10 branduri autohtone vor veni cu produsele lor la standul Din Inimă. În acest an va fi un număr record de participanți la Târgul Copiilor Cuminți, unde își vor scoate în vânzare cărțile, jucăriile și hainele păstrate cu grijă.
Cei curioși să afle secrete ale patiseriei, vor putea, începând cu ora 12.30 să asiste la Teatrul Gastronomic. Printre actorii Teatrului Gastronomic din această ediție se află: Rodica Dumbrăveanu – blogger AWARAWIA, Diana Ivanov – blogger TWICEMOMAT22, patisera Irina Negară, Natalia Madan – blogger la Planeta Mami și nutriționista Daniela Camerzan. Demonstrațiile culinare vor culmina cu degustații, așa că nu ratați locul de la teatru.
Vizitatorii vor putea să deguste gratuit croissanți la standul sponsorilor nostri generali Panadero. Coctailuri și spumant de la Apriori. Bunătăți preparate de actorii noștri de la Teatru Gastronomic, pufuleți de la Piffi & Puffi.
Premierea „Cireașa de pe Tort” Pentru al 6-lea an consecutiv, echipa K Lumea, ajutată de un juriu, alege cel mai bun desert tradițional local și internațional și cel mai bun desert vegan. La concurs participă toți patiserii, din festival. Ateliere Gratuite pentru Copii În acest an la Mai Dulce vom avea și activități gratuite pentru cei mici precum: face painting de la Panadero și desertul Dolce. Atelier creativ de la ZIP HOUSE, activități pentru cei mici de la Caroussel.
De data aceasta festivalul Mai Dulce va fi găzduit de minunată Clounella. Iar distracția va fi asigurată de:
#Trupa de Animație „Clounella”
#Adrian Ursu
#Trupa Black & White
#„Elwi’s Band”
#Ana Cernicova, Amelia Uzun
#Show chimic
#Animatori
#Clovni
Special pentru părinți și bunici, K LUMEA a pregătit un braț de concursuri care îi vor lua cu dulcișorul! Concurs de mâncat croassanți și înghețată la viteză, sunt doar câteva dintre ele. Cei mai activi vor primi premii numai bune de mâncat, iar vârsta maximă de participare este 99+.
Cei interesați pot procura bilete AICI. Copii sub 12 ani și bunicii (la prezentarea carnetului de pensionar) vor avea acces gratuit la eveniment.