Hackathonul Puterea a cincea provoacă jurnaliştii şi dezvoltatorii IT să creeze aplicaţii multimedia

Eco-Hackathon_by-Generator-HUB-Hai-Moldova_greenmoldova_6.4

Centrul pentru Jurnalism Independent lansează cea de-a V-a ediție a hackathonului de media Puterea a cincea, de această dată cu tema Multimedia. Evenimentul se va desfășura în perioada 28-30 iunie 2019 la Chișinău.

În cadrul ediției din acest an a hackathonului participanţii sunt provocați să creeze aplicaţii şi instrumente web multimedia inovatoare, care pot fi utilizate în proiectarea materialelor jurnalistice. Participanţii vor avea la dispoziţie două zile pentru dezvoltarea proiectelor de echipă şi prezentarea produselor  în versiune demo.

La hackathon se pot înregistra echipe constituite din jurnalişti, dezvoltatori IT, programatori, designeri, bloggeri, consumatori de media etc. Echipele, formate din 3-5 persoane, vor beneficia de expertiza și consultanța mentorilor naţionali şi internaţionali.

La final, patru echipe câştigătoare vor beneficia de granturi în valoare de 4250 dolari fiecare. Acestea vor avea la dispoziţie câteva luni pentru definitivarea proiectelor. Aplicaţiile şi instrumentele create în cadrul hackathonului vor fi oferite gratuit pentru utilizare.

Informații despre eveniment și regulile de participare găsiți AICI.

Participarea la eveniment este gratuită, dar este necesară preînregistrarea. Persoanele interesate se pot înscrie în echipă cu o idee de proiect, completând formularul de înregistrare până la data de 20 iunie 2019.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente