Comisia Electorală Centrală din regiunea găgăuză a înregistrat-o astăzi pe Irina Vlah în calitate de candidată independentă la alegerile pentru funcția de bașcană.
Potrivit gagauzinfo.md, ea a fost informată despre faptul că de astăzi poate începe campania electorală și i-a fost înmânată legitimația de candidat. Irina Vlah a fost înregistrată după ce a prezentat Comisiei listele cu semnături și a susținut testul la limba găgăuză.
Atribuțiile sale de bașcan al Autonomiei Găgăuze vor fi preluate de către prim-vicepreședintele Comitetului executiv al regiunii, Vadim Ceban.
Alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei vor avea loc la 30 iunie.