Barcelona vrea mai multe meciuri cu echipe de top din Europa, și susține orice schimbări în Champions League care să facă asta

og-matches

Preşedintele FC Barcelona, Josep Maria Bartomeu, este în favoarea unei modificări a Ligii Campionilor la fotbal care să permită mai multe meciuri între echipele de top, relatează Reuters citat de Agerpres.

UEFA a organizat o masă rotundă cu reprezentanţii cluburilor în luna martie, pentru a discuta viitorul format al Ligii Campionilor şi al celorlalte cupe continentale începând cu anul 2024.

Preşedintele Asociaţiei Europene a Cluburilor (ECA), Andrea Agnelli, a convocat o adunare generală a celor 232 cluburi pentru a discuta viitorul competiţiilor UEFA.

Barcelona a eliminat-o pe Manchester United din sferturile Ligii Campionilor şi este la un pas de finala de la Madrid, după ce a învins Livepool cu 3-0 în prima manşă a semifinalelor.

”Fanii ne cer mai multe meciuri europene. Şi din 2024, noul format va permite asta. Vom face schimbări în bine. Când am jucat cu Manchester United, a fost pentru prima oară în ultimii 11 ani. Cu Liverpool ne-am întâlnit pentru prima oară din 2006. Am jucat multe meciuri, dar nu cu echipa ca Liverpool sau United”, a declarat Bartomeu pentru presa engleză.

Pentru sezonul 2024-2025 se examinează deocamdată mai multe propuneri, printre care jucarea unor meciuri din Champions League în weekend-uri (acum se joacă doar finala), creșterea numărului de echipe din faza grupelor și a numărului de meciuri din grupe, de la 4 la 8 echipe, dar și schimbarea sistemului de calificare, ce să dea mai multe șanse echipelor din țări mici, precum Moldova, de exemplu.

Se examinează totodată și oportunitatea creării unei așa-numite „super-ligi”, unde sunt echipele de top. Propunerile de schimbare sunt totuși total respinse în special de englezi, unde Premier League asigură venituri și este extrem de populară pentru fanii din interiorul țării.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente