La cinematograful Patria din Capitală ieri, 28 aprilie, a fost lansat oficial filmul Avengers: Endgame. Azi, la filialele cinematografului sunt cozi imense, iar bilete pentru ședințele din această zi practic s-au epuizat. Unii fani din Chișinău spun că au reușit să-și ia bilet astăzi pentru data de 2 mai, dat fiind faptul că stocul pentru zilele mai apropiate e epuizat.

Avengers: Endgame este un film american cu supereroi lansat în 2019, bazat pe echipa Răzbunătorilor din benzile desenate Marvel Comics, produs de Marvel Studios și distribuit de Walt Disney Studios Motion Pictures.

Este o continuare a filmului din 2012 Avengers, a filmului din 2015  Avengers: Age of Ultron și a filmului din 2018 Avengers: Infinity War, fiind al 22-lea film din Universul Cinematografic Marvel (MCU).

Filmul este regizat de Anthony și Joe Russo, scris de Christopher Markus și Stephen McFeely și prezintă o distribuție de ansamblu, din care fac parte Robert Downey Jr., Chris Evans, Mark Ruffalo, Chris Hemsworth, Scarlett Johansson, Jeremy Renner, Don Cheadle, Paul Rudd, Brie Larson, Karen Gillan, Danai Gurira, Bradley Cooper, și Josh Brolin. În film, Răzbunătorii supraviețuitori și aliații lor încearcă să răstoarne situația cauzată de Thanos în Războiul Infinitului.

1

Photo Credit: diez.md

2

Photo Credit: diez.md

3

Photo Credit: diez.md

4

Photo Credit: diez.md

5

Photo Credit: diez.md