Proba spațială a Israelului, Beresheet, s-a prăbușit înainte de a ateriza pe Lună. Proba lunară a eșuat din cauza unei probleme mecanice la unul dintre motoare a dus la distrugerea dispozitivului şi pierderea completă a contactului.
Misiunea a decurs bine până într-un punct, totul fiind în parametri normali. La 22 de km deasupra lunii, proba Beresheet a transmis către Pământ o fotografie, în care puteau fi observate atât luna, cât şi corpul său şi o placă cu steagul Israelului şi ale agenţiilor spaţiale implicate în această misiune, cât şi mesajul „Small country, big dreams” (O ţară mică cu visuri mari), scrie go4it.ro.
La 11 kilometri altitudine însă, unul dintre motoare a cedat, iar contactul cu proba a fost pierdut complet şi iremediabil. Momentan nu există o declaraţie oficială din partea SpaceIL, agenţia responsabilă pentru misiune, însă cel mai probabil, proba a fost distrusă în totalitate. În timpul transmisiei live, au putut fi auzite declaraţii din partea echipajului misiunii în care spuneau „Am pierdut-o. Am eşuat aterizarea”.
Dacă Israelul reușea această misiune cu succes, aceasta ar fi fost un moment istoric, doar trei alte state din lume reuşind să aterizeze pe Lună.