(video) În Moldova va fi lansat primul desen animat, care va putea fi vizionat cu ochelarii VR

fotobansf

În Republica Moldova va fi lansat primul desen animat, bazat pe tehnologia realității virtuale (VR), fapt care permite spectatorului să simtă efectul prezenței. Filmul este realizat de echipa din Studioul Simpals.

Proiecția se numește „Aripi” și prezintă o premieră pentru țara noastră. Datorită tehnologiei VR, spectatorii se vor simți parte a poveștii prezentate în film.

Subiectul filmului este despre un astronaut care, în copilărie, a visat să zboare și să fie liber. Într-o zi, problemele minore duc la probleme mai mari, determinând nava spațială să piardă controlul și să se prăbușească pe Pământ.

„ARIPI este un proiect ambițios. Am vrut să realizăm un progres tehnologic, să surprindem publicul și să oferim emoții unice. Sarcina noastră a fost de a transforma spectatorii desenului animat în participanți la acțiune, de ai face să se simtă ca și cum ar fi în spațiul cosmic, să experimenteze entuziasmul zborului. Sperăm că filmul nostru îi va ajuta pe mulți spectatori să trăiască visul lor din copilărie pentru a deveni astronauți”, spune regizorului Dmitri Voloșin.

Desenul animat va fi lansat de Ziua Mondială a Aviației și Cosmonauticii (12 aprilie), în cadrul unui spectacol de tip închis.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente