Denis Roabeș, artistul The Motans, a lansat un filtru propriu pe Instagram pentru a promova concertul „The Motans Grand Concert” din 31 mai, de la Arenele Romane. Mai mulți artiști, precum Irina Rimes, Nicoleta Nucă, AMI, Minelli și Dara, nu au ezitat să îl folosească. 

Cu urechi, nas, mustăți și, desigur și cu papion, filtrul creat de Denis i-a transformat în pisici și pe Quick (Mihai Alexandru Bogdan),  Andrei Ursu, Marisa Paloma, Cristina Almășan și pe Creatza (LikeCreatza). Datorită lui Denis, concertul „The Motans Grand Concert” a devenit primul eveniment de acest tip din România cu propriul filtru oficial.

Image (1) Image (2) Image (3) Image (4) Image (5) Image (6)

Printre invitații speciali, pe care fanii The Motans îi vor vedea la „The Motans Grand Concert” se numără Irina Rimes, iar în deschiderea concertului spectatorii o vor putea asculta pe Lucia.

Cei care nu vor rata evenimentul de la Arenele Romane vor trăi experiența unică a unui show suprarealist, un adevărat spectacol de sunete și lumini.

Biletele pot fi achiziționate de aici.