Fără violențe, insulte și umiliri în școlile din România. Bullying-ul a fost interzis prin lege

Bulling-v-Ukraine-kuda-obrashhatsya-za-pomoshhyu-2-1
Foto:Ivetta.ua

Senatul a adoptat luni o inițiativă legislativă care prevede interzicerea oricărei forme de abuz, fizic sau psihologic, în școlile din România. Elevii nu vor mai avea voie să-și pună piedici între ei, să se plesnească, să se tachineze, să se intimideze, să-și pună porecle sau – în general – să se insulte. Nu că ar fi fost permise toate astea până acum, doar că fiecare caz era rezolvat separat, improvizat de profesori nespecializați în psihologie. De cele mai multe ori, însă, nu se intervenea în niciun fel, iar copiii hărțuiți puteau rămâne cu traume pe viață.

Acum, completarea făcută Legii Educației Naționale definește clar bullying-ul și prevede acordarea de asistență psihologică victimelor, dar și formarea și informarea profesorilor cu privire la consecințele hărțuirii. Deci nu se urmărește doar pedepsirea abuzurilor, ci și prevenirea lor.

După ce legea a trecut de Camera Deputaților cu 287 voturi Pentru și 0 Abțineri, Senatul a votat-o tot în unanimitate: 96 voturi Pentru, 0 Abțineri.

„Când am început munca la proiectul de modificare a Legii Educației Naționale, am avut tot timpul în minte frecvența mare a știrilor care prezentau filmulețe cu elevi agresați fizic sau verbal și apoi postate pe diferite platforme sociale”, povestește deputatul Andrei Pop, unul dintre inițiatorii proiectului. „Sigur că autoritățile reacționau în aceste cazuri, dar, în lipsa unui instrument legislativ care să le ofere mijloacele de a preveni un astfel de comportament și de a lua măsurile care se impun, nu se putea face prea mult. Acum am reușit să umplem acest vid legislativ”, a menționat inițiatorul pentru noizz.ro.

Mai mult decât simpla sancționare a agresorilor, scopul pe termen lung al proiectului e să schimbe mentalitatea elevilor români, să-i ajute să înțeleagă consecințele hărțuirii, să-i educe și să elimine treptat fenomenul ăsta din unitățile de învățământ.

Senatorii au votat iniţiativa în unanimitate. Legea Educaţiei Naţionale a fost astfel completată cu o secţiune care prevede expres definirea şi prevenirea bullying-ului, asistenţa psihologică, dar şi formarea şi informarea personalului didactic cu privire la problemele care decurg din acest tip de comportament, scrie digi24.ro. 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente