(studiu) Vibratoarele utilizate în mod greșit îți pot provoca probleme de sănătate. Cu toate acestea ele au și beneficii

ghgfghjgfghjmn,

Conform unei noi lucrări, publicată în Sexual and Relationship Therapy, există mai mulți factori pe care-ar trebui să-i iei în calcul, când încerci să te decizi ce tip de vibrator vrei să-ți cumperi. Lucrarea, care se datorează unei echipe trans-disciplinare de experți în sănătatea reproducerii, pare să fie prima care oferă recomandări bazate pe cercetare, ca să-i ajute pe medici și pe terapeuți să-și consilieze pacienții, astfel încât să aleagă și să folosească în condiții de siguranță un dispozitiv care să contribuie la vibrațiile genitale, indiferent dacă au nevoie de asta ca funcție sexuală și/sau pe post de proteză.

Recomandările astea vin în urma analizei a zeci de ani de rezultate de cercetare despre vibratoare și disfuncții sexuale.

În ce-i privește, autorii studiului recunosc că alegerea unui vibrator „ar putea să pară copleșitoare, având în vedere nenumăratele variante disponibile în comerț”. Unul dintre primele lucruri pe care-ar trebui să le iei în calcul, scriu ei, e ce vrei, de fapt, să facă vibratorul. Dacă penetrarea și stimularea internă sunt importante pentru tine, atunci trebuie să te uiți la formă și dimensiuni, scrie vice.com.

„De exemplu”, scriu autorii, „unele vibratoare special concepute special pentru stimulare externă (de exemplu: vibratoarele cunoscute sub numele de „glonț”) sunt conectate printr-un fir la o telecomandă și, ca atare, nu sunt recomandate pentru uz intern. Alte vibratoare externe s-ar putea să nu fie utilizabile intern, din cauza unui compartiment de baterii expus sau insuficient fixat și din cauza nevoii de a evita uitarea bateriilor în canalul vaginal.”

Mai trebuie să ai grijă anume cu însușirile fizice, dacă suferi de dureri genitale, anale sau pelviene în timpul sexului. Autorii recomandă să eviți uriașii și, în schimb, să cauți un device de dimensiuni medii sau sub medie ca lungime și circumferință și cu un tub neted. (Ca punct de referință, studiile citate în lucrare au constatat că lungimea medie e sub 15 centimetri, în timp ce circumferința medie e sub 11 centimetri.)

În plus, dacă plănuiești să folosești dispozitivul și anal, asigură-te ca are o bază lată sau un fir atașat. „Utilizarea incorectă a unui vibrator e cea mai frecvent întâlnită urgență medicală legată de un dispozitiv cu uz sexual, atât la bărbați, cât și la femei”, se afirmă în studiu. „E cu-atât mai relevant pentru bărbații care fac sex cu alți bărbați, dintre care 87% raportează că inserează anal vibratoare, în timpul autostimulării.”

Din punct de vedere al funcționalității, dacă nu ești sigur ce te-aduce la orgasm, poate ai vrea să-ți iei ceva care are o oarecare versatilitate în ce privește viteza, intensitatea sau tipul de vibrație (de exemplu: pulsează, accelerează și crește). „Vitezele variabile oferă pacientului mai multe opțiuni și o șansă mai mare de a explora o viteză care funcționează cel mai bine pentru propriile nevoi”, se afirmă în studiu. „Vibratoarele mai variază și în ce privește intensitatea, iar pentru unele femei, și anume cele ale căror funcții sexuale au fost afectate de îmbătrânire sau de probleme de sănătate, e posibil să fie nevoie de o vibrație mai intensă pentru excitație și orgasm.”

Alte întrebări pe care poate o să vrei să ți le pui e dacă ai sau nu de gând să-l folosești cu un partener – poate că vrea și el/ea să-și dea cu părerea – și dacă intimitatea e o problemă. De exemplu, dacă ești timidă și locuiești cu colegi de cameră, poate-o să vrei să testezi volumul motorului înainte să te angajezi că-ți cumperi un dispozitiv.

Jordan Rullo, psihologul clinician specializat în probleme de sănătate și terapeutul sexual care a condus studiul, a declarat pentru Broadly că lucrarea a fost inspirată de o descoperire personală: și-a dat seama că, până acum, studiile nu prea au acoperit mai nimic despre dispozitivele pentru sex. „Asta, plus faptul că mă întreabă atât de mulți pacienți cum se folosește ca lumea un dispozitiv sexual, m-a motivat să scriu acest articol”, spune ea. „Pentru că mulți dintre pacienții mei văd vibrația genitală drept tabu, a fost important pentru mine ca articolul să includă și o trecere în revistă a dovezilor care atestă că vibrația genitală poate fi folosită în scopul tratării de probleme de sănătate reproductivă.”

Cu excepția unui oarecare ghid de utilizare în siguranță – cum ar fi să cureți vibratorul înainte și după ce-l folosești, să eviți să-l inserezi anal și apoi vaginal sau viceversa, și să folosești lubrifiant – autorii indică faptul că „nu există nicio modalitate greșită de a folosi un vibrator” și că oamenii „ar trebui să fie încurajați să exploreze utilizarea vibratorului pe tot corpul, nu doar asupra organelor genitale și să li se reamintească faptul că utilizarea vibratorului e atât pentru bărbați, cât și pentru femei.”

Dincolo de a oferi recomandări despre cum îți alegi dispozitivul potrivit și cum să-l folosești în siguranță, studiul spune că e responsabilitatea personalului medical să-și învețe pacienții despre vibratoare. Dar recunoaște că mulți dintre cei care lucrează în domeniu n-au timpul sau expertiza necesară sau nu le e tocmai la îndemână subiectul ăsta, spune Rullo, adăugând că ei au mai vrut și să creeze o sursă „care ar putea, pur și simplu, să le fie oferită pacienților, cu niște reguli pe care să le poată urma ușor”.

La urma urmei, amintește Rullo, „vibratorul poate fi folosit în mod legitim ca instrument medical.”

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente