Pentru al 11-lea an consecutiv, în Moldova va derula acțiunea „Ora Planetei”. Pe 30 martie, toată lumea va stinge luminile pentru a sărbători Ora Planetei 2019 și a contribui la salvarea Pământului. 

Acțiunea mondială Earth Hour 60+ reprezintă cea mai mare mișcare voluntară de mediu din toate timpurile. Ora Planetei este o acțiune globală, în cadrul căreia cetățenii sunt îndemnați să stingă luminile și aparatele electrice timp de o oră, în semn de neindiferență față de viitorul planetei. Scopul Orei Planetei nu constă însă doar în economisirea energiei electrice. Acțiunea reprezintă un simbol al respectului pentru natură, un aport adus diminuării consecințelor schimbărilor climatice.

Dacă sâmbătă, între orele 20.30 – 21.30, toţi consumatorii casnici din ţara noastră ar deconecta energia electrică, se vor economisi circa 278 de mii de kilowaţi-oră. Pentru producerea acestei cantităţi de energie se consumă 86,8 mii metri cubi de gaze naturale, în urma arderii cărora se emit în atmosferă 165 tone de gaze cu efect de seră.

Ora Planetei are menirea să atragă atenția asupra necesității formării unei atitudini responsabile față de natură. Totodată, unul din obiectivele evenimentului este de a trage un semnal de alarmă privind amploarea efectelor încălzirii globale, schimbărilor climatice și poluării mediului.

Prima Oră a Planetei a fost organizată de WWF în 2007 în Australia, campania fiind de un mare succes: mai mult de două milioane de oameni au luat parte la ea. În anul următor, evenimentului i s-au alăturat deja 35 de țări. Implicarea oamenilor de pe tot globul a făcut ca în doar câțiva ani mișcarea să devină cel mai mare eveniment de mediu din istorie. La ediția de anul trecut, peste 7.000 de orașe din peste 160 de țări au stins luminile de Ora Planetei.