Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universității de Stat din Moldova şi-a celebrat cei 55 de ani de la fondare. Cu această ocazie au avut loc o serie de manifestări importante atât la nivel de facultate, cât şi la nivel de universitate.
În data de 14 martie 2019, s-a produs ceremonia festivă în cadrul căreia au venit cu mesaje de salut membri ai comunității academice din țară și de peste hotare. Totodată, a fost inaugurată Conferința științifică internațională cu genericul Dincolo de frontiere: rolul limbilor și al literaturilor în crearea unui spațiu valoric comun la care s-au înscris peste 90 de universitari şi cercetători din Franța, Rusia, Italia, România, Macedonia de Nord şi Republica Moldova.
Conform programului Conferinței au fost propuse şi discutate subiecte care vizează probleme actuale de lingvistică şi pragmatică, traducere şi didactică, literatură şi limbaje specializate. Atelierul de Lexicologie, lexicografie şi semantică a fost organizat in memoriam Veronica Păcuraru, doctor în filologie, conferențiar universitar la Catedra de Filologie Franceză Gr. Cincilei şi care a fost un specialist de renume în domeniile semanticii, lexicografiei, pragmaticii și teoriei textului. Comunicările din cadrul atelierului dat au țintit probleme apropiate de cele ale regretatei cercetătoare: Verbele pronominale: diferențe lexico-semantice și gramaticale (M. Constantinovici); Valori semantice și structuri gramaticale ale frazeologismelor care au în structura lor cuvântul „inimă” (Gh. Colţun); Semantische und Pragmatische Besonderheiten der Rechtsterminologie (T. Babin-Rusu), inclusiv unele ce i-au vizat la direct contribuția științifică, precum Lexicografia – una dintre preocupările permanente ale cercetătoarei Veronica Păcuraru (A.Vulpe).
În alte ateliere ca Didactica limbilor străine, Lingvistica textului și pragmatica, Abordări inovatoare în predarea/învățarea limbilor străine pentru scopuri academice și specifice, Traductologie și traducere într-o Europă a postcomunicării, Actualitatea clasicilor și clasicii actualității, au fost abordate problematici la fel de actuale, printre care pot fi menționate L’événement rapporté au système et à son élément, leur propriété énergétique et leur langage dans le texte littéraire (A. Bondarenco), Global Challenges, Local Solutions (N.-M. Iftimie), „Cea de a șaptea funcție a limbajului” de Laurent Binet: apologia lectorului libertin (T. Ciocoi) ş.a.
Invitat de Onoare al Conferinței a fost dl Georges Kleiber, profesor emerit, doctor habilitat la Universitatea din Strasbourg, Franţa. Dna A. Bondarenco dr. hab, prof. USM., a prezentat personalitatea marcantă a profesorului G. Kleiber ca ilustru gânditor al faptelor lingvistice. Georges Kleiber a susținut prelegerea L’espace sémantique commun des proverbes: essai de définition în ședința plenară, moderată de dl I.Guţu, dr. conf., şeful Departamentului Lingvistică Romanică și Comunicare Interculturală. Comunicarea a avut atât impact științific, cât şi didactic prin eventualitatea definirii proverbului, prin practicarea în cadrul orelor de curs a metodelor de creativitate paremiologică, prin discriminarea proverbului de maximă etc.
Programul cultural al ansamblului etnofolcloric Crenguța de iederă de la Facultatea de Arte Frumoase a USM a completat armonios lucrările conferinței şi a produs o impresie foarte plăcută asupra tuturor participanților din țară şi de peste hotare.