A fost odată un prinț care locuia pe o planetă un pic mai mare decât el, și care avea nevoie de un prieten. De când Micul Prinț a aterizat la Valea Morilor, Sașa Ceban, o tânără de douăzeci și ceva de ani din Chișinău, nu doar că i-a devenit prietenă prințului, dar cu fiecare vizită pe care i-o face îi aduce câte un cadou care îi ține de cald. Ca adevărați oameni mari, noi am întrebat-o pe Sașa despre câte hăinuțe i-a croșetat, cât timp îi ia acest hobby, dar și dacă s-a gândit să mai îmbrace și alte monumente din Chișinău. Am mai aflat că ceea ce tânăra face nu e doar un hobby, dar o poveste de dragoste ce a crescut frumos din adolescență.
Cititorii diez știu deja că pe 10 august, în Parcul Valea Morilor a fost inaugurat un mini-monument. În locul unei bile decorative pierdute, a apărut asteroidul B 612 și locuitorul său – Micul Prinț. Sașa își amintește că pe la începutul iernii, creatorul Micului Prinț de la Valea Morilor, Igor Uduslivii, venise cu ideea și propunerea de a face hăinuțe pentru mica statuie. „Atunci doar citisem postarea de pe Facebook și mi s-a părut destul de interesant, mai ales când văzusem primele căciulițe și fulare. M-am gândit că trebuie să fie un lucru destul de migălos și că nu aș fi în stare să fac ceva asemănător.” Totuși, într-una din zilele în care croșeta căciulițe pentru nepoțeii săi, și-a zis să încerce, și astfel a apărut prima căciuliță și primul fular destinate Micului Prinț.
Sașa croșetează încă din clasele primare, atunci când făcea în mare parte mărțișoare sau fețe de masă. Când să făcuse frig, anul trecut, și-a dat seama că unica modalitatea de a-și găsi o căciulă pe plac, este să și-o confecționeze singură. Așa s-a reîntors la pasiunea pentru croșetat, pe care a continuat-o prin a face căciulițe pentru nepoței și prieteni. Acum, minutele ei libere sunt petrecute cu croșeta în mână, în mare parte, pentru a-i face cadouri noului prieten de la Valea Morilor, însă experimentează făcând și jucării micuțe.
E o dragoste în cinci limbi (deocamdată), de mai mult de trei ani…
„Povestea mea cu Micul Prinț durează deja de mulți, mulți ani… doar că de fapt cu cel din carte și nu cel de la Valea Morilor. Am citit cartea în adolescență, apoi am recitit-o iar și iar.” Sașa are și o mică colecție a Micului Prinț în 5 limbi diferite: franceză, engleză, chineză, română și ucraineană.
Nu e surpriză, prin urmare, că mini-monumentul, instalat vara trecută la Chișinău, e preferatul ei. „Din august, pentru mine, Valea Morilor este egală cu Micul Prinț și invers. Deja am ajuns să le văd ca două lucruri inseparabile. De obicei, mă găsesc în situația în care întreb cunoscuții sau necunoscuții: „Cum, nu ai auzit de Micul Prinț? Când ai timp, mergem să ți-l arăt!”. Tânăra crede că micuțul monument are toate șansele să devină o atracție turistică a Chișinăului. „Cred că mulți au citit cartea și ar vrea să-l vadă pe Micul Prinț în „realitate”. Chiar dacă este micuț, având doar 11 cm, este imposibil să nu-l observi și să-l treci cu vederea. Mă gândesc că ar fi destul de interesant de a mai „planta” câteva mini-monumente prin Capitală și poate chiar de lansat o cursă de căutare a acestora. Cred că în special copiilor le va plăcea.”
Întrebări de oameni mari: Păpușile îi fură hainele Micului Prinț?
Până acum, Sașa a făcut cinci seturi de hăinuțe. Nu-și dă seama ce se întâmplă cu cele pe care nu le mai găsește îmbrăcate pe Micul Prinț. „Nu pot afirma cu fermitate că sunt furate, la urma urmei nu sunt obiecte foarte scumpe, deși aș putea zice că înseamnă mult pentru mine. De fiecare dată când revin peste câteva zile după ce-l „îmbrac” pe Micul Prinț, hainele anterioare nu mai sunt. Mă întreb de multe ori cine ar avea nevoie de așa obiecte minuscule. Cea mai plauzibilă versiune e că fetițele le-ar lua pentru a-și îmbrăca păpușile. „Unica căciuliță și unicul fular care erau încă pe loc la momentul venirii mele cu un alt set, au fost cele bordo, pe care am decis să mi le iau acasă drept amintire.”
Sașa experimentează mereu atunci când coase ceva nou pentru Micul Prinț, și astfel a descoperit că-i place să facă ceva diferit de fiecare dată. Spre exemplu, ultimul set, „Panda”, l-a făcut din marea dragoste și admirație pentru aceste animăluțe. „E animalul meu preferat pentru că încă de pe băncile școlii colegii îmi spuneau Panda. Unii prieteni continuă să-mi zică așa și acum. Am decis să-l fac anume acum deoarece e și perioada pregătirii de Anul Nou Chinezesc, iar Panda e un fel de simbol al acestei țări.”
Pregătirea unui set format din căciuliță și fular durează în jur de o oră, o oră și jumătate. Deși s-ar părea că nu e mare lucru de făcut, întrucât hăinuțele sunt mici, Sașa ne spune că e un lucru destul de migălos. „Uneori se mai înnoadă ața, alte ori căciulița finală e prea mică (ori prea mare), și atunci mă văd nevoită să despletesc și să fac din nou. Totuși, asta îmi ia mai mult timp decât o oră, pentru că nu se termină povestea odată cu pregătirea hăinuțelor. E nevoie totuși să-mi fac drum până la Valea Morilor ca să-l îmbrac pe Prinț, iar drumul îmi ia în jur de 40 minute.”
„Un prieten pe care îl găsesc mereu în același loc”
Când prietenii nu vor să iasă din casă, atunci Sașa merge la Valea Morilor la prietenul pe care îl găsește mereu acolo.
„Acum se întâmplă să am destul timp liber ca să-l vizitez des. Probabil în scurt timp voi avea mai puțin timp liber, dar nu cred că voi putea renunța complet la „întâlnirile” mele cu Micul Prinț. Voi merge mai rar, dar totuși voi merge.” Atunci când nu are timp liber, tânăra e masterandă în Management și Marketing Hotelier și Turism la Universitatea de Stat din Moldova.
Cu ce se va îmbrăca Micul Prinț când afară va fi cald?
„Mă tem că dacă îi fac o pălărie, s-ar putea să i-o fure vântul. Voi începe cu un mărțișor pentru noul sezon, iar apoi mă voi gândi și la zilele mai însorite. Poate voi merge la el și fără cadouri, până la urmă primăvara vine cu cadourile ei speciale.”
„Vai, ce draguț arată îmbrăcat!”, sau „Vai, da’ ce micuțe sunt hăinuțele!” – Sașa adoră să audă asta de la trecători, motiv pentru care după ce îl îmbracă mai zăbovește prin apropiere ca să vadă zâmbetele de pe buzele oamenilor. „Mă bucur și mai tare când observ că oamenii se opresc să facă fotografii. Cred că hăinuțele pe care le fac ajută oamenii să-l observe. Mulți trec fără a-l observa din cauza că e micuț, dar dacă e îmbrăcat în ceva albastru sau roșu, nu are cum să rămână neobservat.”
„Ia uite, pe el nimeni nu-l îmbracă, de parcă lui nu i-ar fi frig”, i-a spus sora ei într-o zi când treceau pe lângă monumentul lui Kotovski. Atunci, își amintește Sașa, am făcut un mic calcul să văd cam câte zile mi-ar trebui să-l îmbrac pe Kotovski și am decis că voi rămâne, deocamdată la Micul Prinț (râde).
Photo Credit: Arhiva personală, Sașa Ceban
