(foto) În această noapte a avut loc „SuperLuna sângerie a lupului”. Cum s-a văzut fenomenul în întreaga lume

moon

Un fenomen spectaculos a putut fi observat noaptea trecută, acolo unde a fost senin. În noaptea de 20 spre 21 ianuarie, a avut loc așa-numitul fenomen „SuperLuna sângerie a lupului”, o combinaţie între o eclipsă totală de Lună şi o SuperLună, care a fost vizibil în America de Nord şi de Sud, în anumite părţi din Europa şi puţine regiuni din Asia.

Fenomenul a început la ora 4:3, iar maximul s-a produs luni dimineaţă, la ora 7:12, cu aproape o oră înainte să răsară Soarele.

NjNjOGJiZTYwYTZlODA4NjI5Zjg1NjBmNWY=.thumb
Foto: www.astro-urseanu.ro

„Luna sângerie a lupului” – denumirea spectaculoasă a eclipsei totale de lună din această dimineaţă – a trecut de punctul său maxim. Luna a ieşit din umbra Pământului. Inedit este faptul că s-a întâmplat acest lucru în timp ce apunea. Următoarea eclipsa vizibilă în țara noastră va avea loc abia peste doi ani.

#Ce înseamnă SuperLună

Termenul de „SuperLună” are de-a face cu dimensiunea pe care satelitul natural al Pământului pare să o aibă. În timpul eclipsei lunare, Luna se va afla la distanţa cea mai mică faţă de Pământ, părând astfel mai mare, transmite digi24.ro.

Termenul de „Luna lupului” vine de la numele pe care unele grupuri de amerindieni le dau eclipselor de Lună care au loc de-a lungul unui an. Cea din luna ianuarie a fost numită aşa pentru că „în timpul iernii geroase, cu zăpezi mari, haitele de lupi urlă flămânde la marginea satelor indiene”.

Luna plină din ianuarie este numită şi „Luna Veche” sau „Luna de după Yule”.

Din păcate, din cauza norilor şi a ceţii, eclipsa totală a putut fi văzută în foarte puţine locuri din Moldova și România. Totuși în alte părți a lumii oamenii au reușit să surprindă fenomenul și l-au postat pe rețele de socializare. Vezi mai jos câteva fotografii realizate de internauți:

https://www.instagram.com/p/Bs5TKmsnbW1/

https://www.instagram.com/p/Bs5TFCwlHTw/

https://www.instagram.com/p/Bs5TE5PhEsZ/

https://www.instagram.com/p/Bs5S6xADpm5/

https://www.instagram.com/p/Bs5RnBmhIqp/

https://www.instagram.com/p/Bs5PcjenWS9/

https://www.instagram.com/p/Bs5PPQfAd8-/

https://www.instagram.com/p/Bs5O-5qH4L4/

https://www.instagram.com/p/Bs5N9a2nh77/

https://www.instagram.com/p/Bs5LctmH8pP/

https://www.instagram.com/p/Bs5LU1JHSTJ/

https://www.instagram.com/p/Bs5JNbmBvvy/

https://www.instagram.com/p/Bs5IpzBIKH2/

https://www.instagram.com/p/Bs5GmmUgLLV/

https://www.instagram.com/p/Bs5F_rklTB9/

https://www.instagram.com/p/Bs5F2p4lfyz/

https://www.instagram.com/p/Bs5Fh9ln-es/

https://www.instagram.com/p/Bs5FOsAhzng/

https://www.instagram.com/p/Bs5EYf4nZey/

https://www.instagram.com/p/Bs5ELIzHych/

https://www.instagram.com/p/Bs5Dl8PAvAI/

https://www.instagram.com/p/Bs5B_zVFcnQ/

https://www.instagram.com/p/Bs5AHGlgeai/

https://www.instagram.com/p/Bs4_6XZhDw9/

 

#De ce sunt importante eclipsele de Lună

Eclipse de Lună au loc de cel puţin două ori pe an şi se produc întotdeauna la faza de Lună Plină (LP), atunci când Soarele este în opoziţie cu Luna. A doua eclipsă de Lună din acest an va fi parţială, se va produce pe 17 iulie şi va fi vizibilă din ţara noastră.

Dincolo de spectaculozitatea acestor fenomene, eclipsele de Lună furnizează specialiştilor date privind atmosfera Pământului, gradul de poluare a acesteia, efectele radiaţiei solare asupra atmosferei şi altele, Luna comportându-se ca un ecran pe care putem „citi” particularităţile atmosferei Pământului. Eclipsele de Lună sunt folosite şi pentru măsurarea vitezei de răcire a scoarţei lunare, în intervalul în care aceasta este lipsită de căldura Soarelui, potrivit Observatorului Astronomic Amiral Vasile Urseanu.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente