(foto) Cine sunt cei mai buni și activi studenți de la USMF „Nicolae Testemițanu”, în anul 2018

diploma8

Studenții și rezidenții Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” cu cea mai bună reușită academică și activitate extracurriculară au fost premiați în cadrul Galei Mediciniștilor Laureați 2018, ediția a VII-a, la categoriile – Studii, Știință, Abilități organizatorice, Sport, Cultură şi Voluntariat. Tot aici, au fost anunțate și rezultatele concursului „Cel mai frumos cămin în haine de sărbătoare”.

Pe parcursul evenimentului, au fost menționați 30 de studenți și rezidenți, iar diplomele le-au fost înmânate de prorectorii USMF „Nicolae Testemițanu”. Precizăm că printre premianți s-au regăsit și studenți internaționali din India și Israel.

Învingătorii concursului Cel mai frumos cămin în haine de sărbătoare – Căminul nr. 8 – și-au oferit premiul, în valoare de 1000 de lei, în scop caritabil copiilor nevoiași identificați de Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină

Mediciniștii Laureați 2018 sunt:

#La categoria Ştiință:

Vladimir Stratan, rezident, anul IV, Chirurgie plastică

Olesea Catarau, rezidentă, anul IV, Chirurgie plastică

Livia Tapu, rezident, anul II, Microbiologie

Mihai Coada, student, anul V, Facultatea de Stomatologie

Mihaela Chitoroaga, studentă, anul V, Facultatea de Medicină nr. 1

#La categoria Studii:

Cristina Boronciuc, Facultatea de Stomatologie

Elena Gheorghișenco, Sănătate publică

Patricia Costin, Facultatea de  Farmacie

Irina Popovici, Facultatea de Medicină nr. 1

Simaan Adham, Facultatea de Medicină nr. 2

#La categoria Abilităţi organizatorice:

Galina Panuș, studentă, anul IV, Facultatea de Stomatologie

Valentin Butnari, student, anul V, Facultatea de Medicină nr. 1

Irina Sîrbu, studentă, anul V, Facultatea de Stomatologie

Pavel Chior, student, anul VI, Facultatea de Medicină nr. 1

Eduard Khabarov, Facultatea de Medicină nr. 1

#La categoria Sport:

Selectionata Universității la fotbal: Yusuf Sanalla, Artiom Artiomov, Iurie Noroc, Ion Vacula,

Daniel Bulat, Vadim Lazari, Liviu Scutelnic, Sergiu Arnaut, Vasile Purici, Igor Cernavca,

Cristian Stanca, Diodor Stratila, Vasile Cigorean, Mihail Ivanov, Constantin Roznovan.

Nicoleta Bodrug, studentă, anul II, Sănătate Publică

Adrian Varlan, student, anul V, Facultatea de Farmacie

Anna Cristioglo, Sănătate Publică

Oleg Vasiliu, anul II, Facultatea de Medicină nr. 1

#Laureați la categoria Cultură:

Campionii TVC 2018 – echipa „Prazdnic”: Constantin Tataru, Daniel Munteanu, Victor Maximciuc, Alexandru Mîțu, Artemie Pelevaniuc, Tudor Gulica.

Ansamblu de dans Indian: Kallupurackal Chacko Suncy, Merin Aiswarya

Kuriakose, Robert Jincy Mary George, Sreelakshmi Sunil Kumar, Raj Gaurav

Natasha, Pokkalath Muhamadali Riya, Malamal Kadungolath Das Krishna, Adiyeri Kunnumbrath Anjitha.

Olga Roșu, studentă, anul III, Facultatea de Medicină nr. 1

Ana Maria Buliga, studentă, anul V, Facultatea de Medicină nr. 1

Mohan Monisha, student, anul II, Facultatea de Medicină

#La categoria Voluntariat:

Elena Ciumac, studentă, anul IV, Facultatea de Medicină

Rodion Cujba, student, anul II, Facultatea de Medicină

Daniela Bors, studentă, anul II, Facultatea de Stomatologie

Ana Tabarcea, studentă, anul IV,  Facultatea de Medicină

Mahroom Salee Mohamad, student, anul III, Facultatea de Medicină

diploma diploma1 diploma3 diploma4 diploma5 diploma6 diploma7 diploma8 diploma9

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente