Într-o discuție a unui grup de părinți de pe Facebook a apărut un subiect foarte sensibil, atât pentru copii de acum, cât și pentru noi din timpurile când am fost copii, și anume amenințările cu care veneau părinții pentru a încerca să ne modifice comportamentele.
Echipa #diez consideră acest subiect unul important și a urmărit discuția, dar și am vorbit cu un specialist în domeniu pentru a vedea ce urmări pot aduce acest fel de amenințări.
Am să te dau la orfelinat, dacă ești rău
„Am să te dau la orfelinat, dacă ești rău”
„Mama nu o să vină să te ia de la grădiniță, dacă eşti neascultător”
„Să vezi ce îţi face tata când vine…”
„Te las în parc, dacă nu vii acum””
„Amuş vine nenea poliţist să te ia”
„Nu îmi trebuie aşa copil neascultător”
„Pleacă, să nu te vad”
„Mai bine nu te năşteam”
„O sa vină bau-bau”
”Şi puteţi să mai completaţi în comentarii, pentru că sunt foarte multe expresii asemănătoare.
De ce le spunem ? În primul rînd, pentru că noi le-am auzit când eram mici, adresate nouă. Ele stau în subconştientul nostru şi când suntem implicaţi emoţional şi claritatea în gîndire şi conştiinţa sunt blocate, fac „ţup” şi ies la suprafaţă.
Toate aceste expresii au efect de moment dar cu ce preţ ? De ce copiii lasă tot şi reacţionează imediat ? Pentru că îi ameninţăm cu posibila pierdere a cuiva fară de care nu pot trăi – a părinţilor.
Aceste ameninţări, repetate în nenumărate rânduri şi în diferite forme, creează o stare de anxietate cronică. Aceasta începe a trăi cu o viaţă proprie în inconştientul adultului şi îşi extinde „tentaculele” în toate sferele vieţii adultului. El are o stare de fon în care simte permanent că i s-ar putea întîmpla ceva rău. Asta înseamna tensiune continuă, muşchi încordaţi, gânduri negre, care toate au urmări nefaste asupra calităţii vieţii.
Vreau să înţelegem clar că aceste expresii „nevinovate”, reprezintă manipulare prin frică. Oare este frica ceea ce vrem cu adevărat să transmitem ? Cum ar putea să fie omul liber şi să se manifeste aşa cum simte, dacă frica a fost emoţia de bază cu care l-au „hranit părinţii” ?
Cum putem înlocui aceste expresii dăunatoare ? Formulând ce simţim noi, spunând adevarata cauză, căutând formulări adecvate, recunoscând propria ineficienţă uneori.
Pe lângă avantajul imediat pe care vrem să îl obţinem folosind mesaje care insuflă frica să înţelegem că transmitem un mesaj foarte dureros pentru copii „EU NU TE IUBESC ȘI POT SĂ MĂ DESPART DE TINE ORICÂND”.
Pe astfel de mesaje nu putem construi o relaţie sănătoasă. Cum ne-am simţi noi, dacă partenerul ne-ar formula astfel de mesaje și am fi nevoiţi să trăim cu sentimentul că putem fi părăsite în orice moment, fără a fi nevoie de circumstanţe foarte importante ? Gândiţi-vă cum ? Şi iată în aşa sentiment neplăcut ne creştem cele mai scumpe fiinţe pentru care suntem gata să ne dăm şi viaţa.
Încă o întrebare: Cât de des folosim, atunci, cuvintele „Sunt fericită pentru că am aşa copil minunat ca tine”, aşa fără vreun motiv. La fel ca în prima clipă când l-am ţinut în braţe, acel ghem cald, lângă inimă….” scrie una din mămici.
Experiențele altor mămici/tătici
„Dacă nu ești cuminte, vine medicul și-ți va face o injecție”
”Să nu mă faci de rușine”
”Stai locului că tanti de alături îți va da bătaie”
Ce spune o specialistă în domeniu
Echipa #diez a discutat cu psihologa Ana Niculăeș despre aceste comportamente, ce urmări pot avea, și cum pot părinții fi mai constructivi.
„Este frustrant când copii nu fac ceea ce le cerem. Este mai simplu să ne ieșim din fire și să îi amenințăm cu pedeapsă. Dar amenințările nu îl învață pe copil cum să se comporte corect, ci mai degrabă îi fac să resimtă furie și frustrare.
Motivele pentru care părinții apelează la amenințări sunt:
- Pentru a înceta comportamente nedorite
- Pentru a obține controlul asupra situației
- Pentru a îi speria de copii astfel încât ei să asculte
- Pentru a îi preveni referitor la eventuale consecințe ale comportamentelor neadecvate
Amenințările goale de genul „Te voi duce la casa de copii” sunt în mod special nefolositoare pentru că copilul învață că de fapt părintele nu vorbește serios când spune asta. Chiar dacă prima data resimte o puternică frică de respingere și abandon. Iar faptul că se folosește agresiunea verbală îl învață că prin agresiune verbală poate obține ceea ce de are nevoie.
Amenințările schimbă comportamentul copilului doar pentru o perioadă foarte scurtă. Pentru că atunci când amenințăm copii noi nu îi învățăm să depindă de creierul lor, noi îi învățăm să depindă de creierul nostru, al adulților. Unica modalitate în care copilul învață să ia decizii este doar dacă învață să gândească referitor la deciziile lui. Amenințările reprezintă modalitatea părinților de a rezolva problemele așa cum cred ei. În loc să le ofere copiilor abilitatea să ia propriile decizii și să accepte rezultatele, părinții preiau controlul.
Amenințarea de tipul „Să vezi ce o să-ți fac…” În momentul în care țipăm la copil, pentru moment el devine atent, dar asta nu beneficiază la îmbunătățirea comportamentului. De fapt un părinte furios îl împiedică pe copil să se gândească la opțiuni, de ce? Pentru că la reacție de furie, apare emoția de frică și copilul încearcă să se protejeze în loc să se gândească la consecințele faptelor făcute.
„Las că vine tata acasă și vei vedea tu…” și copilul și câinele simte cine în casă deține controlul. Chiar dacă tatăl este mai autoritar, să aștepți până vine el acasă nu va diminua din comportamentul negativ al copilului. Dacă mama vrea ca copilul să o asculte, este important ca ea să seteze limite clare.
Părinții amenință copii pentru ca ei să evite consecințele negative. În loc să controlăm comportamentul copiilor prin amenințări, trebuie să îi învățăm să trăiască cu alegerile pe care le fac și respectiv să facă alegeri bune. Aceasta este o disciplină care educă. Noi nu putem controla cum copii noști se comportă sau cum gândesc. Dar putem să îi ajutăm să îi învățăm care sunt consecințele alegerilor pe care le fac. Doar așa copii ajung să își adreseze o întrebare pe care orice persoană responsabilă trebuie să și-o pună: “În ce mod alegerile mele îmi vor afecta viața?”
De cele mai dese ori copii care sunt amenități verbal sau fizic în timp dezvoltă răni emoționale cum ar fi: respingerea, abandonul, umilirea, nedreptatea, trădarea și aceasta le marchează întreaga viața: modul de relaționare în cuplu și în colectiv și la rândul lor când educă proprii copii. Este un cerc vicios care poate fi întrerupt prin a învăța abilitați eficiente de comunicare cu copilul astfel încât el să se dezvolte fizic și psihic armonios. Mai multe poți afla în cadrul Grupului de suport cu și despre părinți
Noi nu putem crește copii buni, provocându-le rău!” ne spune Ana.
