Modificare în Codul Vamal. Persoanele care nu au scos mijloacele de transport din Moldova, nu au dreptul să introducă altele în țară

646×404
Foto: Adevarul

Persoanele fizice rezidente şi cele nerezidente care nu au scos mijloacele de transport declarate prin acţiune nu au dreptul să introducă pe teritoriul Republicii Moldova alte mijloace de transport.

Această modificarea se conține în aliniatul (3) al art. 1841 al Codului Vamal al Republicii Moldova și a fost operată în scopul diminuării numărului autoturismelor aflate ilegal în țară, în rezultatul încălcării termenului admis.

Termenul maxim de aflare pe teritoriul țării noastre a unui vehicul cu numere străine constituie 180 de zile într-un interval de 12 luni consecutive. Încălcarea acestui termen atrage după sine o amendă de până la 4 500 de lei, concomitent cu obligativitatea scoaterii din țară a autovehiculului. Iar în cazul în care acesta a fost depistat în interiorul țării, posesorul suportă și cheltuielile de escortare care constituie 0,15 euro/km.

Totodată, în situația în care vehiculul nu a fost scos de pe teritoriul Republicii Moldova în termenul stabilit, iar acesta nu mai există (a fost distrus sau vândut la piese, fapt confirmat prin documente justificative), organul vamal va încasa pentru mijloacele de transport ce se încadrează în termenul admisibil de exploatare – drepturile de import, iar în cazul în care acestea sunt prohibite, va percepe contravaloarea lor conform legislaţiei în vigoare.

Pe un termen mai mare de 180 de zile se pot afla doar autoturismele introduse în țară de către persoanele fizice domiciliate în străinătate şi care deţin permis de conducere în ţara în care îşi au domiciliul. Totuși, după expirarea acestui termen, conducătorii respectivelor autoturisme trebuie să achite vinieta de 180 de euro pentru fiecare perioadă consecutivă de 180 de zile de aflare a autovehiculului pe teritoriul ţării noastre, dar care să nu depășească 3 ani de la prima intrare în țară.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente