Anetta Dabija a pregătit pentru voi un text și o serie de fotografii despre ușile vechi de pe cel mai faimos bulevard din Chișinău. Cred că v-ați dat seama că este vorba despre Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. În cele ce urmează vă propunem să petreceți timpul, consumând o informație utilă și plăcută despre istoria și arhitectura ușilor de pe acest bulevard.
#Despre bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt
N-am să scriu prea multe despre istoricul acestuia poate doar că este cel mai important bulevard din capitală și că de-a lungul timpului aici s-au aflat cele mai importante obiective ale vieții sociale, politice, economice. De-a lungul timpului a avut câteva denumiri: Strada Milionnaia, Aleksandrovskaia (în perioada țaristă), Alexandru cel Bun și Regele Carol al – II – lea în perioada interbelică, strada Lenin în perioada sovietică iar din 1990 poartă numele domnitorului Ștefan cel Mare.
Din punct de vedere arhitectural aici avem și imobile din perioada Chișinăului țarist, românesc modern, arhitectură „stalinistă”, arhitectură „socialistă” și desigur că și clădiri noi contemporane. Imobile cu statut de monument de arhitectură au rămas foarte puține (mai ales dacă facem comparație cu strada Mihai Kogălniceanu sau Mateevici) dar sunt unele din cele mai frumoase din Republica Moldova. Uși vechi au rămas și mai puține.
#Ușile celui mai faimos bulevard
Prima la care ne oprim este ușa teatrului național „Mihai Eminescu” (Bul. Ștefan cel Mare și Sfânt cu nr. 79). Construcția clădirii teatrului a fost finisată în 1954.
În anul 1928, un domn pe nume Petrișor transmitea o carte poștală cu clădirea Sălii cu Orgă de azi pe care scria următorul mesaj:
Cu siguranță că Sala cu Orgă (Bul. Ștefan cel Mare și Sfânt cu nr. 81) a rămas una din cele mai frumoase ”construcții” din Chișinău. Cu elemente și sculpturi deosebite. N-are cea mai spectaculoasă ușă. E una simplă, clasică, fără prea multe elemente arhitecturale. Asta pentru că e încununată de coloane corintice și de sculptura lui Hermes.
În perioada Chișinăului țarist și în perioada interbelică a fost sediul Băncii Orășenești.
Trecem încet dar sigur la cea mai faimoasă clădire din Capitala noastră – Clădirea Primăriei Chișinău (Bul. Ștefan cel Mare cu nr. 83). Aceasta a fost construită în 1902 de către marele arhitect Alessandro Bernardazzi. Curios este faptul că arhitectura acesteia este similară cu cea a unei clădiri din Odessa – astăzi restaurantul Bernardazzi. Despre clădire vom scrie într-un alt articol. Cât despre ușa clădirii – nu știu sigur dacă e o ușă veche sau nu.
În perioada interbelică intrarea principală de astăzi aparținea Magazinului de Mezeluri L. L. Covalschi.
Următorul monument de arhitectură este Vila urbană a lui Moisei Kligman. Se spune că aici s-au oprit Regina Maria și Regele Ferdinand când au vizitat Chișinăul în anul 1922.
Moisei Kligman (ale cărui inițiale apar pe ușa veche a clădirii) apare ca o figură controversată în istoria Chișinăului. Într-unul din articolele unui ziar local, Moisei Kligman apare în memoriile doamnei Irina Cantacuzino care povestește că provine dintr-o familie săracă și că ajunge să dețină o avere impunătoare datorită faptului că s-a căsătorit cu fiica lui Șulim Perelmuter (împreună cu acesta au înființat în 1902 Sinagoga cu azil care astăzi se află pe strada Rabbi Țirlison 8-10). Soții Sura și Moisei au locuit în clădirea care astăzi se află pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt cu nr. 113 fiind construită în 1898. Pe timpuri avea elemente impresionante așa cum sunt mascaronii, pe care de altfel îi găsim azi doar la ușa imobilului.
Ușa vilei Kligman este una din cele mai frumoase din Chișinău cu foarte multe elemente de arhitectură cum sunt mascaronii, scoicile și rozetele. În afară de acestea vedem aici monograma cu inițialele proprietarului pe structura de feronerie.
Nu cunoaștem ce se întâmplă în acest moment cu imobilul nostru. Aceasta împreună cu Vila Herța aparțin Muzeului Național de Artă al Moldovei.
Așa ajungem la o altă operă arhitecturală – Vila urbană a lui Vladimir Herța. Herța ca și vecinul său Moisei Kligman, a fost o figură interesantă în istoria orașului nostru. Mai mult decât atât acesta a jucat un rol important în politica basarabeană fiind și primarul orașului imediat după 1918.
Clădirea pe care o avem astăzi (Bul. Ștefan cel Mare și Sfânt 115) a fost construită în anul 1905 după ce tânărul Herța s-a întors din Italia. De-a lungul timpului imobilul a avut diferite meniri: a fost casă de locuit, sediul unui teatru, sediul unor instituții publice, Muzeu de Artă și multe altele. Astăzi aparține Muzeului Național de Artă.
Cred că nu există chișinăuian care să nu fi fost cucerit de această clădire în stil baroc (cel mai probabil) care parcă ar avea forma unei prăjituri.
Ușa acesteia desigur corespunde stilului monumentului nostru deși nu e atât de abundentă în elemente ca și ușa Vilei Kligman.
Și aici avem mascaroni și rozete.
Din păcate ambele bijuterii arhitecturale sunt lăsate în voia timpului. Frumusețea acestora este umbrită de imensa parcare în care s-a transformat trotuarul din fața lor. Observ cum monumentele de arhitectură degradează din an în an și nu se cunoaște care va fi soarta lor de mai departe.
Urmează Complexul de clădiri ale spitalului de bol contagioase, „Toma Ciorbă” de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt cu nr. 163.
Ușa este una simplă fără prea multe detalii interesante dar pare într-o perfectă armonie cu arhitectura clădirii.
Ultima adresă la care ne vom opri este Ștefan cel Mare și Sfânt cu nr. 190 .
Aici avem un alt complex de clădiri. Complexul spitalului municipal care a fost fondat în 1817. Clădirile au fost construite treptat, la sf sec. XIX și începutul sec. XX.
„Arhitectura clădirilor vechi este simplă, austeră, cu influenţe superficiale de neoclasicism, făcându-şi apariţia frontoanele triunghiulare şi cornişele. Faţada unui pavilion, aliniat străzii, orientat spre bulevardul Ştefan cel Mare a păstrat porticul intrării în stil neoclasic, în care se află farmacia.” Ușa dinspre strada Ștefan cel Mare păstrează acele elemente neoclasice cum sunt frontoanele triunghiulare de exemplu.
La această adresă avem și biserica Sfântului Nicolae. „Este fostul paraclis al spitalului orăşenesc, construit în 1901, arhitect V. Ţâganco. Arhitectura este eclectică în baza arhitecturii ruse.”
Nu știu dacă ușa este cea veritabilă veche, dar o las aici pentru orice eventualitate.
Din păcate aici se încheie promenada noastră pe bulevardul Ștefan cel Mare. Cândva aici se ridicau cele mai frumoase clădiri. Din nefericire timpul, războiul, planificarea după idei politice și administrarea proastă a orașului dus la ceea ce avem astăzi.
Foto și text de Anetta Dabija.
