Trei localități din centrul țării, Ciorești, Dolna și Micleușeni, au creat traseul de turism rural „Dor de Codru”. Locuri pitorești, codri seculari, meșteri populari și pensiuni agro-turistice sunt printre cele 20 de obiective incluse în traseu.
Traseul turistic va spori atractivitatea acestei regiuni. Un flux mai mare de turiști va stimula locuitorii din cele trei comunități implicate să dezvolte servicii și produse adiționale, astfel generând venituri suplimentare. Prin urmare, mai multe familii îşi vor putea asigura venituri decente acasă, fără necesitatea migrației peste hotare.
„Astăzi nu suntem doar martori la lansarea unui nou traseu turistic în Moldova, ci dăm start unui motor funcțional care va aduce venituri și oportunități economice pentru cei 6.000 de cetățeni din cele trei localități. Acest proiect este special, deoarece reflectă cum pot fi obținute rezultate remarcabile prin implicarea activă a băștinașilor în dezvoltarea locală”, a menționat Dafina Gercheva, coordonatoare rezidentă a ONU și reprezentantă permanentă PNUD în Republica Moldova.
Traseul conține șase căi turistice: ecologică, piscicolă, culturală, gastronomică, istorico-religioasă și sportivă.
„Această zonă dispune de un potențial turistic bogat care trebuie gestionat în comun pentru optimizarea eforturilor și sporirea rezultatelor pozitive”, a afirmat Valeriu Guțu, primarul comunei Ciorești.
Turiștii vor mai putea testa la Ciorești tehnica olăritului la casa lui Zaharia Triboi, singurul meșter popular din Republica Moldova care creează obiecte din ceramică neagră. În satul Vulcănești din aceeași comună, locuit preponderent de romi,turiștii vor putea afla mai multe despre obiceiuri și tradițiila un muzeu de tip tabără amenajat sub cerul liber.
În localitate sunt mai multe monumente istorice, printre care și Cimitirul eroilor români. Pe același traseu turistic, la Micleușeni, oaspeții vor putea gusta din renumita miere de albini de la „Casa Mierii”, cunoscută pentru proprietățile curative.
„Suntem bucuroși că după ani grei de muncă asiduă și investiții, am reușit să combinăm apicultura cu turismul rural. Acum suntem gata să primim cu mare drag vizitatorii și să le oferim cele mai bune produse apicole”, a menționat Victor Ciolacu, proprietarul Casei Mierii.
Cartea de vizită a satului Dolna sunt Conacul-muzeu și beciul boierului Zamfirache Arbore-Ralli, precum și izvorul și poiana Zamfirei. Potrivit legendei, în aceste locuri, poetul rus Aleksandr Pușkin a întâlnit-o pe iubita sa Zamfira.
Pentru a putea primi turiștii și pentru a le oferi servicii complete, unii localnici au amenajat și deschis din surse proprii pensiuni agro-turistice, unde oaspeții vor putea face popas, precum și gusta din bucatele tradiționale.
Crearea traseului „Dor de Codru” este un proiect inițiat de autoritățile locale și băștinași, cu sprijinul proiectului PNUD „Migrație și dezvoltare locală”. Pentru dezvoltarea traseului turistic, Guvernul Elveției a acordat 50 mii USD, administrațiile locale au alocat circa 22 mii USD, iar băștinașii au donat peste 8.000 USD.