(video) „Biserica este în doliu”. Un părinte din România a refuzat să-i binecuvânteze pe enoriași din cauza că nu au fost la referendum

fdfdf

Situație incredibilă la o biserică din Ialomița. Enoriașii au fost pedepsiți pentru că nu au fost la vot la referendumul pentru familie. Episcopul Sloboziei și Călărașilor a refuzat să le dea oamenilor binecuvântarea, spunând că biserica este în doliu.

Decizia episcopului Sloboziei și Călărașilor i-a lăsat muți de uimire pe toți cei veniți să asiste la resfințirea bisericii din satul Păltiniș. Abia după slujbă, când au ieșit în curtea bisericii, enoriașii au aflat motivul pentru care se ține doliu. Sute de oameni, unii dintre ei veniți de la zeci de kilometri distanță, au participat la slujba de resfințire a bisericii. Lucrările de pictură și de refacere a arhitecturii lăcașului de cult au durat aproape 10 ani , iar cheltuielile au fost suportate de credincioși, scrie mditv.ro.

„Aia era problema, că nu a fost lumea la vot și erau în doliu .. incredibil. Credeam că a murit vreun părinte de-al lor și d-aia e doliu. Să le fie rușine. Că au făcut și părinții între ei prostii și au făcut și copii și acum sunt sfinți”, a spus o enoriașă revoltată.

„E politică nu mai este Dumnezeu”, a replicat o altă bătrână supărată pe situație.

„Credința e credință. Referendumul e referendum. Ce treabă aveam noi, ce eram noi vinovați că nu s-a dus lumea la vot”, a spus o altă enoriașă.

„Și-a bătut joc de noi. Pur și simplu. Păcat. Toată lume a dat bani pentru biserică. Nici la biserică nu mai vin de azi. Am dat și bani și mâncare..tot ce au cerut. Am un ginere care a făcut sânge și bătături la mâini muncind aici și acum n-am dreptul să intru. Își bate joc de noi

La Referendumul din 6 și 7 octombrie, unde cetățenii au fost chemați să voteze pentru specificarea în Constituție a faptului că se pot căsători oficial doar „un bărbat și o femeie” s-au prezentat puțin peste 20%. Dintre aceștia, 93,45% au votat pentru modificarea Constituției, 6,55% au votat contra iar 1,97% și-au stricat buletinele sau au exprimat greșit opțiunea de vot.

În cifre, putem spune că 3,46 milioane de români au votat pentru modificarea Constituției. În jur de 242 de mii au votat contra, iar 74 de mii din buletine au fost invalidate.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente