Candu spune experților americani că s-a găsit 90% din miliardul furat. „Poate nici mie nu îmi place de Ilan Șor”

1212121

Președintele Parlamentului, Andrian Candu a declarat că autoritățile moldovenești au identificat unde se află 90% din miliard. Declarația a fost făcută în fața experților americani de la Atlantic Council. Liderul Legislativului se află într-o vizită în Washington.

„Avem peste 45 de cazuri penale. Peste 55 de invivizi sunt investigați, unii deținuți, alții condamnați. Am aflat, potrivit procurorilor, unde au fost deturnate peste 90% din fonduri. Acum e doar vorba de procesul de recuperare. Iar când vorbim despre asta, avem jurisdicții diferite, comisii rogatorii și alte lucruri”, a menționat Candu în fața experților.

Cât despre cazul lui Ilan Șor, Candu a punctat că Moldova riscă să fie condamnată la CEDO dacă îl arestează pe Șor după decizia primei instanțe.

„Hai să punem lucrurile în balanță. Poate nici mie nu îmi place de Ilan Șor sau cum se promovează. Dar, ar trebui să schimbăm legea din cauza lui?”. a mai întrebat Candu.

Menționăm că „furtul miliardului” este un proces de delapidare a fondurilor din sistemul bancar Moldovenesc, ce a avut loc până la finalul anului 2014. Pe parcursul unei perioade de câțiva ani, din bănci au fost scoase fonduri prin intermediul mai multor credite neperformate, acordate apropiaților celor care dețineau sau controlau o parte importantă din acțiunile instituțiilor bancare. În restultat, trei bănci: Unibank, Banca Socială și Banca de Economii au fost închise. Ultima era deținută de stat la momentul închiderii în proporție de 55%, dar în perioada cu un an înainte statul pierduse pachetul majoritar. Toate cele 3 bănci erau controlate de actualul primar, Ilan Șor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente