(video) Sala Cu Orgă celebrează 40 de ani de la inaugurare. Cum arăta aceasta în 1978

sala-cu-orga-moldova-009786g

Sala cu Orgă celebrează 40 de ani de la inaugurare și 30 de ani de la fondarea Orchestrei Naționale de Cameră cu un concert festiv. La evenimentul programat pentru 19 septembrie va cânta Svetlana Bodiul, persoana datorită căreia în Chișinău a fost ridicată Sala cu Orgă.

Svetlana Bodiul este fiica lui Ivan Ivanici Bodiul – prim-secretar al RSSMoldoveneasca. Sala cu Orga (orga de fapt) s-a instalat la Chisinau pentru Svetlana, pentru că dorea mult să învețe orga și a făcut-o la Moscova, pentru că la Chișinău nu era una. Așa s-a decis să se instaleze și la Chisinau una, până la urma, toți am avut de beneficiat.

Vezi mai jos cum arăta Sala cu Orgă în anul 1978.

Primul concert în Sala cu Orgă a avut loc la data de 15 septembrie, 1978. În concertul de inaugurare, când orga a răsunat pentru întâia oară la Chișinău, au participat soliștii: soprana Maria Bieșu, violoncelistul Ion Josan, organista Svetlana Bodiul, precum și Capela Corală „Doina”, condusă de Veronica Garștea. La distanță de 40 de ani, doi dintre protagoniștii acelui eveniment, vor reveni pe scena Sălii cu Orgă.

Evenimentul va da startul stagiunii de concerte 2018-2019.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente