Contractul pentru construcția complexului polivalent Arena Chișinău a fost semnat vineri. Anunțul a fost făcut de către ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc. Acordul a fost semnat între Ministerul Educației, în calitate de partener public, SRL Arena Națională, în calitate de companie publică de implementare, compania Summa din Turcia în calitate de partener privat, și SRL Sem investment company în calitate de companie privată de implementare și contrasemnat de Ministerul Finanțelor, scrie moldova.org.

Partenerul privat, compania Summa, se angajează să execute lucrările de proiectare şi construcție a arenei polivalente, inclusiv dotarea cu mobilier, instalarea de accesorii şi echipamente, construcția de drumuri, conectarea la utilităţi şi alte activităţi de infrastructură.

Durata lucrărilor de construcție va fi de 12 luni din momentul recepționării autorizației pentru construcție. Compania va prezenta un grafic de realizare al etapelor de construcție pentru monitorizarea procesului.

Perioada de recuperare a investițiilor de către partenerul privat va fi de 12 ani, cu plăți semestriale.

Complexul va fi ridicat pe un teren de 10 hectare don comuna Stăuceni, iar acesta este deja pregătit pentru lansarea șantierului. După semnarea contractului urmează să fie realizate o serie de elemente tehnice cu privire la actele permisive necesare și pregătirea pentru lansarea șantierului de către partenerul privat.

Compania Summa este prezentă în Republica Moldova de aproape 20 de ani și în această perioadă a construit sau a reparat mai multe edificii publice și private. Printre proiectele realizate cu succes de oamenii de afaceri turci se numără reconstrucția terminalului aeroportului internațional din Chișinău, în perioada 1999-2000, reabilitarea traseului Chișinău-Soroca în cadrul Programului Millenium Challenge, finanțat de Guvernul american.

De asemenea, compania dată a construit Radisson Blu Leogrand Hotel Chișinău, a renovat clădirea Spitalului Clinic Republican, a ridicat centrul Medpark și a construit două centre comerciale în sectorul Botanica al capitalei, inclusiv un mall.

Arena Chişinău va avea o capacitate de până la cinci mii de locuri și va putea găzdui diferite evenimente sportive, conferințe, expoziții sau concerte. Complexul va mai include o piscină olimpică, săli de fitnes, terenuri de tenis, un hotel, magazine și localuri de alimentație publică. Proiectul a fost anunțat în luna martie de către preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.