Povara ospitalității noastre. Proiectul Stolpersteine a ajuns la Chișinău

Stolpersteine
Foto:diskursivaachen.org

Stolpersteine sau „Pietre de poticnire” reprezintă un proiect european de comemorare a victimelor nazismului. Inițiativa presupune instalarea în trotuar a unei plăci de alamă, în fața casei unde au locuit sau au muncit victimele. Proiectul a luat naștere în 1992 la inițiativa artistului german Gunter Demnig, iar astăzi peste 67.000 astfel de plăci au fost instalate în 22 de state europene. Pe 24 iulie, la Chișinău au fost instalate primele plăci din cadrul acestui proiect. Reportera #diez ne relatează istoria proiectului și importanța acestuia pentru poporul basarabean.

Oamenii așa de tare vor să fie ținuți minte. Și e un lucru atât de înduioșător, pentru că e atât de uman. Noi o facem cu atât de multă străduință, dedicație de parcă vrem să-i demonstrăm timpului că și noi avem un cuvânt de spus, un cuțit de înfipt, un perete de răzuit.

Aici a fost Vera. Aici au fost David și Vera. BNE was here, spre marea noastră bucurie. Uneori, lăsăm doar numele. Cert e că și peste 50 de ani aflați în apropierea locului care ne-a ținut numele, neapărat îl vom căuta. Acesta-i răspunsul nostru timpului. Evident unii răspund mai frumos, elegant sau puternic, prin artă, prin știință, eroism la urma urmei. Și acestor persoane, de regulă, le sunt dedicate plăcile memoriale. Le vedem la distanță, ne apropiem și deja știm că ne așteaptă un savant, scriitor sau pictor. Cert e că placa indică spre un om care a realizat multe de-a lungul vieții sau un singur lucru, dar extrem de important pentru oraș, țară, omenire. Însăși placa deja e mesajul, cam aceeași schemă cu obiectul plasat în muzeu.

Și mai sunt plăci bătute în trotuar. Acestea nu sunt în cinstea sau memoria unor persoane care au contribuit la prosperitatea omenirii, ele sunt în memoria unei vieți despre care nu știm nimic, decât locul aflării „înainte de” și cel al dispariției „după”. În schimb, întotdeauna ne putem imagina. Încă un lucru înduioșător și atât de uman.
„Stolpersteine” (din germană – piatră de poticnire) reprezintă un proiect european de comemorare a victimelor nazismului. Inițiativa presupune instalarea în trotuar a unei plăci de alamă, în fața casei unde au locuit victimele. Proiectul a luat naștere în 1993 la inițiativa artistului german Gunter Demnig, iar astăzi peste 67.000 astfel de plăci au fost instalate în 22 state europene. Stolpersteine este, astfel, cel mai mare proiect de comemorare din lume.

31673266_322461434952625_6217045730251505664_nStolpersteine pe una dintre străzile Berlinului

„Stolpersteine” a ajuns în Moldova datorită inițiativei lui Victor Popovici. Pe parcursul călătoriilor sale prin diverse orașe europene a remarcat prezența acestor plăci pe diferite străzi. A studiat istoria proiectului și a decis că și în Chișinău ar putea instala câteva, având în vedere procentul înalt al populației evreiești în trecut.

Victor a discutat cu Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, a luat legătura cu Gunter Demning, au stabilit termenii și nu-i mai rămânea decât să îndeplinească câteva sarcini logistice și să găsească locurile unde vor fi instalate plăcile, bineînțeles inclusiv cu datele persoanei care a locuit sau a muncit în clădirea respectivă. Doar că poate dacă cineva din victimele nazismului a și scris pe vreun perete că a fost aici, straturile de vopsea, multiplele reconstrucții au șters totul. Spre mirarea lui Victor, nu a putut găsi nimic nici prin arhive, și nici la asociațiile comunităților evreiești. Într-un final, a găsit baza de date YadVashem și timp de câteva nopți a răsfoit peste 500 de pagini ca să găsească numele și adresa unor evrei care au locuit în Chișinău și au fost deportați în perioada Celui de-al Doilea Război Mondial.

Gunter Demning s-a aflat în Moldova o singură zi. A venit la Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, a mâncat doi piersici și a mers să instaleze plăcile. În aceeași zi, în pălăria sa Western și cu cercelul în ureche, Gunter Demning s-a pornit spre Ucraina, Estonia, Rusia, Polonia.

Am venit în Moldova cu acest proiect la invitația lui Victor Popovici și a Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor. Tot ei au ales unde vor fi instalate plăcile. Photo Shape Editor: https://www.tuxpi.com/photo-effects/shape-tool
Denumirea de „Stolpersteine” am alcătuit-o eu, este greu de tradus, dar i-am putea zice „piatra de poticnire”. Stolpersteine mai are și un alt sens despre care am aflat ulterior, respectiv nu a servit drept argument. În unele regiuni din Germania, chiar cu mult timp înainte de instaurarea regimului nazist a apărut o expresie antisemită folosită ca un soi de explicație în  situațiile în care cineva se împiedica: Pe semne un evreu a fost îngropat aici. Era interpretată ca o aluzie la o neplăcere, o problemă.
Am decis ca plăcile să fie instalate anume în trotuar la recomandarea unui prieten… în Germania sunt numeroase plăci memoriale pe clădiri, însă cu o placă pe trotuar te ciocnești chiar întâmplător și cred că această descoperire te atinge mult mai 
puternic decât dacă ar fi o placă pe clădire.
Am instalat peste 60000 de plăci Stolpersteine, mi s-a întâmplat și ca inițiativa să stârnească o reacție negativă. În Munich, o doamnă reprezentantă a comunității evreiești ortodoxe, victimă și ea a regimului nazist, s-a opus categoric instalării plăcilor pe trotuar, susținând că ar fi un gest neetic și chiar josnic, o întoarcere la practicile naziștilor. Mie îmi pare absurd, naziștii nu călcau peste victime, ei ucideau.

Prima piatră comemorativă Stolperstine din Moldova a fost instalată pe 24 iulie 2018 pe adresa Alexandru cel Bun 17, unde a locuit Moise Berliand. La eveniment au fost prezente și rudele victimei, care mi-au povestit foarte răbdător istoria familiei lor.

39891257_738670039858374_3894871855219081216_n

Moise era fiul cel mai mare al lui Solomon, proprietarul casei în fața căreia a fost instalată placa. Bunelul meu era fratele lui, respectiv Moise este stră-unchiul meu. Știam de străbunelul meu Solomon. În cadrul unei emisiuni de la un post TV francez, a fost realizat un reportaj despre verișorul meu, actorul Francois Berleand, inclusiv despre originea lui. Împreună cu realizatorii emisiunii, acesta a mers la Chișinău, a studiat arhivele și a descoperit că Moise, bunelul lui, a trăit în Moldova, dar în anii ‘20 a emigrat în Franța. În 1941, Moise Berliand  a fost deportat în lagărul de exterminare Auschwitz Birkenau, unde a și murit. Așadar, istoria familiei mele am aflat-o mulțumită unui post TV francez.


Cea de-a două placă a fost instalată pe adresa strada Armenească 27. Aici a locuit Bunya Bron, născută în 1890 la Chișinău, în familia lui Fishl și Leya. A fost căsătorită cu Itzhak Bron. În Monitorul Municipal din 1940, Bunia (Bunya) Bron figurează în calitate de proprietară a apartamentului de pe str. Armenească 27 împreună cu mama sa, Leya Imas. Bunya Bron a fost executată prin împușcare în 1941.

39878915_660471250989703_9157501261602357248_n
39700620_261165627859280_6468161945378750464_n

În continuare, urmează să mai apară patru plăci. Responsabilitatea de a avea grijă de aspectul acestora și-o asumă tot Victor, cel puțin, pentru prima perioadă.

Este greu de zis care va fi impactul acestora asupra orășenilor. Dacă un copil se va împiedica de ea și își va întreba părinții ce semnifică, este puțin probabil ca aceștia să-i ofere un răspuns amplu. Motivul e simplu – nu ar avea unul. Totodată, este foarte probabil ca aceste plăci să irite, să fie vandalizate sau furate, pentru că s-ar privi frumușel într-o grădină, fix lângă o piesă de șah gigantică.
Poporul nostru face des referințe la anumite bancuri, pilde evreiești, dar se pare că a alcătuit și el una despre evrei: Despre Holocaustul basarabean se tace, așa-i primit.

Eu am învățat într-un liceu ce poartă numele unui mare istoric al religiilor, scriitor, filozof. De câteva ori pe an se organizau diverse evenimente dedicate acestei personalități. La lecțiile de literatură română i se acorda o atenție aparte, studiam mai multe ore și nu ne limitam doar la lecturile obligatorii. Niciodată, în toți cei 11 ani nu ni s-a zis că Mircea Eliade este considerat de unii drept antisemit. Acest lucru l-am aflat întâmplător, după vreo opt ani de la absolvire. De fapt, despre crimele și persecutările evreilor de către basarabeni am aflat tot după absolvire. În manualul de istorie nu era niciun rând la acest subiect, nici măcar despre marele pogrom din 1903.

Despre atitudinea antisemită ale altor personalități studiate în liceu am aflat, de asemenea, din alte surse. Întâmplător sau nu, una din străzile pe care se afla ghetoul din Chișinău poartă numele lui Octavian Goga – poet și om politic cu viziuni antisemite. Vorba lui Alanis Morrisette – and isn’t that ironic, don’t you think?!

Exemple sunt multe, și nu doar la noi, numeroase personalități din întreaga lume care s-au remarcat prin activitatea lor în diverse domenii ale artei sau științei au fost antisemite: Ezra Pound, T.S. Eliot, Gertrude Stein. Doar că despre acest detaliu se discută, se știe, acesta e menționat printre frazele „smaraldul expresionismului francez”, „Saturnul realismului german” etc. Iar la noi ca la nuntă. Ții paharul și vorbești numai de bine, fiind ghiontit din timp de vreo rudă, prieten ca nu cumva să faci vreo aluzie la mașina în stâlp de hramul satului sau frigăruii din iedul furat de la vecini.

Un secol e puțin ca să ne asumăm o vină. Transmitem tăcerea și ignoranța din generație în generație ca nu cumva cineva să-și aducă aminte că Moise a fost aici.

Concomitent cu proiectul Stolpersteine se desfășoară și proiectul „Ultima adresă” al cărui scop e comemorarea victimelor represiunilor politice staliniste.

În discuția cu familia Berleand am întrebat care a fost soarta lui Solomon, tatăl lui Moise. Prin 1943, Solomon a fost deportat împreună cu soția și fiica (sora lui Moise) în unul din lagărele de concentrare Gulag, situat în Ural. Soția și fiica au murit în lagăr, Solomon – în drum spre lagăr. Dacă totul va decurge bine, pe strada Alexandru cel Bun 17 vor fi două plăci: una pe trotuar, în memoria unei victime a Holocaustului și una pe perete – în memoria unei victime a Gulagului. Un tată și un fiu, două regimuri și cam același destin. Poate nici nu ar fi nevoie de vreun muzeu aparte, simbolismul acestor două plăci e prea ironic, memorabil pentru a mai fi stilizat, ambalat într-un concept.

Poate într-o zi, tema evreilor din Basarabia va fi la fel de discutată cum este cea a Gulagului. Poate nu vor apărea întrebări de ce se decernează un premiu pentru un material amplu despre deportările staliniste, iar cel despre ghetourile evreiești, Holocaustul din Basarabia este trecut cu vederea.

Iar dacă aceste observații vă par exagerate, irelevante, trageți o fugă pe la comentariile la adresa lui Ilan Șor. Generalizarea a fost una din tacticile lui Goebbels în propaganda antisemită. Una care s-a dovedit a fi de succes.

Nimeni nu vrea să dispară fără urmă, cu atât mai mult fără șansa da a lăsa măcar o scrisoare sau o însemnare pe perete. Poate la vreun nivel de subconștient praful de aceea și ne supără – prin asemănarea noastră cu el. Noi atât de tare vrem să fim ținuți minte, dar mai ales de bine. N-o să mai aflăm vreodată cum ne-au memorat evreii, s-au păstrat prea puține mărturii pentru a avea o imagine amplă, detaliată.

Însă poate, la un moment dat, ales, măcar și cathartic ne vom întreba și poate undeva vom scrie: Noi am fost aici și purtăm o vină. Până una-alta, vom purta o letnă (reg. jachetă) ușoară, moale, fără a mai scotoci prin buzunare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Djein Vacari
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente