(foto) Oamenii La La Play. Clarinetistul Alexei Radov: „Și în stânga Nistrului se cântă românește”

clar3

Expediția La La Play se desfășoară pentru al doilea an consecutiv. Tradițional #diez vă face cunoștință cu echipa talentată din cadrul expediției, care dăruiește culoare lumii prin muzică. Pe clarinistul Alexei Radov l-ați cunoscut la ediția de anul trecut. Între timp, tânărul a avut parte de mai multe realizări frumoase, pe care cu drag ni le-a împărtășit și nouă.

Alexei este un tânăr talentat, originar din Tiraspol. Acolo a făcut școală de muzică, timp de șapte ani, după care a urmat Liceul de Muzică „Serghei Rahmaninov” din Chișinău, iar mai târziu s-a transferat la Colegiul de Muzică „F. Chopin” din Moscova.

După colegiul de muzică, am depus documentele la Academia de Muzică „P.I. Ceaicovschi”, mai târziu am făcut armata, iar acum m-am întors în Moldova pentru a participa în acest proiect”.

clar

Cum e să cânți în Cetatea Tighina

Timp de un an, zice tânărul, s-au modificat multe lucruri: subiectele pe care le promovează, locațiile și desigur, o parte a echipei. „Unicul loc în care cântăm al doilea an consecutiv este Cetatea Tighina. Chiar e mai bine că acest loc a rămas neschimbat, deoarece anul trecut anume aici a fost cel mai intens concert din punct de vedere al emoțiilor și oamenilor. Aici au venit mult mai mulți oameni, comparativ cu alte concerte care au fost prin sate”.

Fiecare experiență ne învață ceva. Datorită expediției de muzică clasică La La Play, Alexei a descoperit Moldova în toată splendoarea ei, cu plusurile și minusurile pe care le are. „Eu sunt din Tiraspol, în dreapta Nistrului am fost doar de câteva ori și atunci doar la Chișinău. Nu putem descoperi o țară, dacă vedem doar cel mai dezvoltat oraș. Prin urmare, expediția La La Play îmi e și un învățător bun de geografie, sociologie și cultură”.

clar4

„Societății îi place ceea ce facem”

Scopul primordial al tinerilor din La La Play este să atragă atenția societății asupra problemelor de aici și să promoveze cultura în rândurile cetățenilor, inițiindu-i în ceea ce înseamnă muzică clasică. „Noi încercăm să inițiem oamenii în tot ceea ce înseamnă muzică de calitate. Pe parcursul celor doi ani am constatat că societății îi place ceea ce facem, dar oricum majoritatea celor care vin la concert ar asculta cu mai mare drag muzica populară sau de estradă cu care au crescut”.

Pentru că un an este o perioadă relativ mare, Alexei a reușit să participe în mai multe proiecte muzicale care l-au ajutat să se dezvolte mai mult în plan profesional. „Cel mai memorabil proiect din acest an a fost alături de Moldovan National Youth Orchestra, la Berlin. Mi-a plăcut foarte mult din punct de vedere organizatoric”.

clar3

Și în stânga Nistrului se cântă românește

Originar din stânga Nistrului, tânărul zice că atunci când interpretează muzica clasică în Cetatea Tighina simte un amalgam de emoții mai pronunțat. „Cred că muzica ne poate uni pentru că aici, la Cetatea Tighina, s-au adunat oameni din toată Moldova. Când cânt în stânga Nistrului mă simt diferit, simt o responsabilitate mai mare și o energie diferită, probabil e din cauza că atunci când cânți acasă simți o presiune mai mare, vrei să interpretezi perfect fiecare melodie”.

Alexei vede muzica ca pe un limbaj universal în care putem comunica cu toții, indiferent din care colț al țării ne tragem originile. „În stânga Nistrului, ca și în dreapta Nistrului sunt mai multe naționalități, iar prin intermediul muzicii noi creăm un soi de limbaj pe care îl percepem toți, indiferent de etnie. Chiar dacă există un conflict între cele două maluri ale Nistrului, și aici se cântă românește, și aici este un folclor apreciat”.

Tânărul crede că muzica nu are etnie, iar atunci când se cântă în orchestră, fiecare muzician e pur și simplu un instrument în mânile dirijorului, iar pentru succes este nevoie de un pic de efort și pasiune.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente