11 situații excepționale care îți vor permite să traversezi vama fără a sta la coadă. Care sunt acestea

vama1-1024×768

În perioada estivală, numărul de traversări ale frontierei este mai mare, motiv pentru care oamenii sunt nevoiţi să petreacă ore în șir în vamă. Pe teritoriul Republicii Moldova există excepții când șoferii sunt scutiți de cozi la efectuarea controlului la trecerea frontierei de stat.

Solicitată de Ziarul de Gardă, ofițerul de presă al Poliției de Frontieră, Raisa Novițchi, a declarat că pot fi supuse controlului fără rând următoarele categorii de persoane:

#minorii până la trei ani și persoanele care îi însoțesc;

#posesorii pașapoartelor diplomatice;

#persoanele traumatizate sau bolnave care necesită asistență medicală urgentă, persoanele care le însoțesc, inclusiv lucrătorii medicali;

#delegațiile oficiale de stat sau departamentele, grupele organizate de copii și turiști, dacă Poliția este informată cu 24 de ore înainte de sosirea acestora;

#pietonii, cu excepția celor de la punctele de trecere portuare și aeroportuare, dacă în tratatele internaționale nu este prevăzut altfel;

#persoanele care trec frontiera de stat cu autobuze de rută internațională;

#automobilele de asistență medicală urgentă;

#automobilele care transportă animale sau persoane care trec frontiera de stat cu bicicleta;

#persoanele care transportă mărfuri perisabile și alte bunuri care necesită transportare în regim de urgență (lista bunurilor este stabilită de Guvern);

#persoanele care participă la operațiuni de salvare sau căutare;

#alte persoane în cazurile stailite de tratatele internaționale la care R. Moldova este parte.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente