(foto, video) „Trebuie să ai un stil unic și să fii diferită de celelalte studente”. Cât timp și efort investesc viitorii designeri pentru teza de licență

collage

Elena Țurcan este o tânără creatoare de modă care și-a prezentat în acest an teza de licență. Pasiunea pentru lucrurile frumoase a pornit încă din școală. „Îmi place să-mi pun imaginația în mișcare, să-mi schițez ideile pe foaie și să combin diferite tipuri de țeseturi”. Prin urmare, decizia de a merge la facultatea de design vestimentar nu a fost întâmplătoare.

Lumea avimorfă drept inspirație pentru teza de licență

Pentru teza de licență, tânăra a realizat colecția  „Avis”. Drept sursă de inspirație pentru Elena a fost fauna. „Am pus accent în special pe lumea avimorfă, iar studiul profund al acesteia descoperă trăsăturile fantastice ale păsărilor. Conceptul colecției vestimentare realizate, identifică păsările, ca fiind un simbol al relațiilor dintre cer și pământ, încercarea de asociere a omului și tendința sa spre perfecțiune, libertate și putere”.

5

1

4

Elena a ales păsările, deoarece aceste ființe sunt cele mai mobile și active, aripile le asigura nu numai libertate în mișcări, dar le permit, de asemenea, să străbată distanțe enorme. „Sunt unele dintre cele mai frumoase vietăți. Cu ochii mici, penajul atât de firav încât inspiră în transpunerea acestor trăsături în decor. Păsările sunt creaturi fermecătoare ale naturii ce au o mulțime de semnificații. Există o mulțime de păsări care pot să simbolizeze delicatețe sau mândrie, fiecare din ele au o poveste frumoasă, exprimă abilitatea de a zbura emoțional, spiritual sau creativ”.

13

„Un ansamblu din colecția mea ar fi trebuit să coste în jur de 800 euro”

Tânăra creatoare de modă a muncit asupra colecției sale jumătate de an. Cel mai mult timp, tânăra l-a acordat decorului, după care a urmat asamblarea produsului finit. Proaspăta absolventă spune că este destul de dificil să pornești o colecție, deoarece trebuie să efectuezi multe schițe, pentru ca într-un final să fie alese cele mai bune.

6

Elena spune că a muncit foarte mult asupra decorului efectuat manual, asta reprezintă și specificul colecției sale. „Am pictat pe stofa cu culori acrilice după care a au fost aplicate cusături mecanice pe suprafața picturii cu ața fosforescentă care luminează în întuneric”.

Preponderent, colecția Elenei a reprezentat zile întregi de muncă manuală, respectiv prețurile, din moment ce piesele ar putea fi comercializate, ar fi foarte mari. „După calculele făcute pentru teza de licență, un ansamblu din colecția mea ar fi trebuit să coste în jur de 800 euro”.

2

3

Totuși, Elena zice că fiecare piesă din serie, poate fi reprodusă păstrând ideea de vază și stilul, dar modificând pachetul de materiale și substituirea imprimeului. Aceasta ar presupune realizarea decorului la mașini de imprimare industrială. Prin urmare, în acest caz tinutele ar costa mult mai ieftin.

„Trebuie să ai un stil unic și să fii diferită de celelate studente”

Designul nu este una dintre cele mai ușoare specialități. Deseori, mulți studenți cedează sub presiunea timpului și a termenelor limită. „E foarte dificil atunci când iți pare că nu reușești să faci fața greutăților pe care le întâlnești pe parcursul anilor universitari, dar este important să ai persoane alături care te susțin și profesori buni. Toate acestea îți dau puteri sa mergi până la urmă”.

15

La orice facultate este dificil să fii un elev de nota 10. Specificitatea specialității constă în faptul că dacă vrei să ai rezultate remarcabile „trebuie să ai un stil unic și să fii diferită de celelalte studente”, spune Elena.

10

Cea mai memorabilă experiență din anii de studenție este prima prezentare în fața unui auditoriu: „A fost o rochie în stil folk pictată în tehnica batik. Aveam emoții foarte mari, dar eram încântată de reacția publicului”.

Moldova are un viitor în industria modei

Elena se inspiră din minimalismul stilului japonez, iar designerul ei preferat este Ethan Hon. „De la el chiar a pornit și ideea pentru colecția de licență. Este un designer japonez, ce utilizează stilul minimalist cu cel japonez și crează ținute unice”.

12

Ce ține de industria modei din țară, tânăra absolventă crede că aceasta este într-un proces de ascendență. „Industria modei în Moldova este în creștere, apar tot mai multe branduri cu idei noi.. Este plăcut să vezi că oamenii de la noi s-au modernizat și sunt în rând cu moda, ceea ce ne permite nouă, designerilor, să ne dezvoltăm.

11

Dintre creatorii autohtoni de modă, Elena este impresionată cel mai mult de Julia Allert, EHO by Evgheni Hudorijcov, Raqutte și Alina Bradu.

Tânăra a menționat că și-ar dori să colaboreze cu brandul Julia Allert. „Are un stil care este mai mult aproape de preferințele mele. Dar nu exclud și celelalte branduri menționate mai sus”.

7

Actualmente, Elena își propune să se angajeze la un brand autohton pentru a căpăta cât mai multă experiență, ulterior, cu pași mici dar siguri, planifică să-și creeze un nume propriu în lumea modei.

Calitățile definitorii ale unui designer bun, conform opiniei Elenei este imaginație bine dezvoltată, creativitatea, abilitatea de a lucra în echipă și capacitățile de reabilitare și creare a lucrurilor noi din cele vechi.

„Nu vă fie frică să luați decizii și să greșiți”

Timpul rămas din această vară, Elena planifică să-l petreacă alături de cei dragi într-o vacanță. Totodată, proaspăta absolventă urmează să-și găsească și un job. „Sunt o persoană foarte activă și repede mă plictisesc, sigur o să-mi caut un loc de muncă cât mai creativ, unde mă voi putea simți în largul meu”.

14

Creatoarea de modă recunoaște că vrea să rămână acasă. „Nu mă vad în alta parte decât acasă, în Moldova. Aici vreau sa mă dezvolt în calitate de designer, chiar dacă voi avea o cale foarte lungă”.

Tinerilor Elena le sugerează să nu se teamă să ia decizii, fie acestea și greșite.

# Să nu vă fie frică să luați decizii și să greșiți, să vă răzgândiți și apoi încă o dată, pentru că în lume nu e nimic potrivit locului.

# Să vă alegeți profesiile după talent și aptitudini și atunci veți fi de folos societății. Să aveți caracter și să ajungeți la visurile voastre.

# „Per aspera ad astra” – Prin greutăți la stele.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente