(foto) „Nu am avut vreun moment în care să îmi pară rău de pasul pe care l-am făcut”. O tânără licențiată în arhitectură despre munca din spatele succesului

collage

Profesionalismul îl capeți în urma sutelor de nopți albe și multor sacrificii. Mihaela Macari este o proaspătă absolventă a facultății Urbanism și Arhitectură, iar ceea ce se ascunde după fațetele cuvântului „muncă intensă”, tânăra cunoaște din propria experiență.

Din multitudinea de facultăți la care putea să meargă, Mihaela a ales arhitectura. Totul se explică simplu, această specialitate o reprezentă 100%.

Pasiunea pentru desen și construcții vine încă din copilărie: „Pasiunea a venit de la tatăl meu, el lucrând în domeniul construcțiilor, mereu abordam astfel de teme. Cu timpul am realizat că nu mă regăsesc în alt domeniu”.

Integrarea noii dezvoltări urbane într-o zonă istorică

Pentru lucrarea de licență tânăra specialistă și-a propus să analizeze tema „Reconversia zonei industriale în Centru de dezvoltare și agrement, orașul Chișinău”. Situația analizată se află în centrul istoric în limitele străzilor Ismail, Vasile Alecsandri, Mitropolit Varlaam și Alexandru Hâjdeu. Unul dintre scopurile acestui proiect este de a lichida fondul construit uzat din centrul istoric și de a identifica noi terenuri pentru ulterioarele dezvoltări.  „Prin proiectul dat am încercat să creez o sinergie prin integrarea noii dezvoltări urbane într-o zonă istorică”.

a5

a1

În urma analizei, tânăra și-a propus trei direcții de dezvoltarea a temei de diplomă:

# Crearea unui sistem de trafic organizat eficient, care va asigura comunicația între elementele structurale ale orașului.
# Amalgamul funcțiilor și activităților ce urmează să asigure un centru educațional multifuncțional pentru tineri care să îmbine programul, structura, estetică și flexibilitatea.
# Dezvoltarea zonelor de agrement pentru organizarea odihnei populației.

Tânăra a analizat minuțios fiecare porțiune a lucrării. A lucrat și asupra intervențiilor care ar fi trebuit întreprinse din moment ce proiectul ar putea fi implementat.

mi

Prin urmare, în teza de licență a Mihaelei putem observa extinderea bulevardului Dimitrie Cantemir până la strada Puşkin conform PUZ (planului urbanistic zonal) al centrului oraşului, eliberând suprafața terestră în favoarea unei zone pietonale şi verzi între zona istorică existenţă şi zona nou propusă. De asemenea, ar urma lărgirea stăzii Ismail pentru îmbunătăţirea circulaţiei atât a transportului cât şi pietonilor. Mihaela a mai propus secţiuni de drum care conţin piste pentru biciclişti, trotuare amenajate cât şi zona de protecţie.

Un proiect ce presupune demolarea unor cartiere

Unul dintre scopuri era de a scoate din centrul istoric clădirile de producere în favoarea celor cu menire socio-culturală. Așadar clădirea fabricii de mobilă Icam s-a propus să fie Centru de dezvoltare și agrement pentru tineri. „Unul dintre avantajele acestui proiect este că spațiile și facilitățile educative sunt interconectate cu vegetația și oferă oportunități pentru interacțiunea socială, odihnă, recreere”.

20180602_182502

20180602_182507

Proiectul ar putea fi implementat cu o investiție de 10-15 milioane. „Proiectul este unul social, îndreptat spre îmbunătățirea calității vieții, dar nu unul comercial. Prin urmare, profit din el nu obții. În plus sunt o mulțime de probleme, nu cred că suntem suficient de educați în materie de a lua niște măsuri atât de radicale, ca demolarea unor cartiere întregi, cu toate că acestea sunt într-o stare avansat de degradare, doar cu scopul de a construi un parc”.

 Arhitectura presupune ceva mai mult decât un element izolat

Tendințele actuale în arhitectură sunt orientate către crearea orașelor inteligente, anume aceasta a motivat-o pe Mihaela să aleagă tema tezei de licență. „Acest fragment din oraș are o mulțime de probleme care ar putea fi rezolvate. Porțiunea are potențial să devină un model de dezvoltare durabilă, ținând cont de principiile noului urbanism”.

received_10216441911864043

received_10216441915384131Mihaela spune că arhitectura presupune ceva mai mult decât un element izolat. „Nu trebuie să ne gândim la o clădire ca la ceva singular, trebuie să o privim ca o parte a unui complex de străzi, infrastructură, spații publice și alte clădiri care pot funcționa împreună, pot crea un oraș și pot fi partea unei schimbări”.

„Nu am avut vreun moment în care să îmi pară rău de pasul pe care l-am făcut”

Este cunoscut faptul că lucrul asupra tezei de licență este pe alocuri anevoios. Mihaela a elaborat lucrarea sa timp de 7 luni. Aceasta a fost realizată în mai multe etape (analiza urbanistică, propunerea conceptului, după care elaborarea în detaliu a desenelor și a machetei).  „A fost dificil, cu o mulțime de nopți nedormite. A trebuit să renunț la toate vacanțele de familie, întâlnirile cu prietenii, simple plimbări în weekend. Dar în consecință știi că rezultatul te bucură și realizezi că toate eforturile și sacrificiile merită”.

mi1

Cu toate că pe parcursul celor șase ani a avut parte de multe nopți albe, arhitectura este ceea ce a vrut mereu să facă și nu și-a regretat vreodată alegerea. „Nu am avut vreun moment în care să îmi pară rău de pasul pe care l-am făcut, indiferent cât de greu îmi era, pentru că știam că sunt acolo unde îmi doresc”.

Tânăra consideră că nu e dificil să fii student de nota 10 la arhitectură, atâta timp cât muncești sistematic și faci totul cu pasiune și dedicație.

Pentru Mihaela, orașul cu umeri albi de piatră este o sursă de inspirație. „Îmi plac clădirile din centrul istoric, fiecare își are povestea sa. Iubesc să mă plimb noaptea și mă bucură faptul că se dezvoltă iluminatul nocturn, astfel se pun în valoare piesele de patrimoniu arhitectural”.

„Moldova are potențial de dezvoltare”

Un arhitect bun, în opinia Mihaelei, trebuie să aibă câteva calități definitorii cum ar fi pregătirea tehnică-profesională, deschiderea la noile tendințe mondiale, creativitatea, flexibilitatea și nu în ultimul rând atenția deosebită asupra detaliilor.

received_10216473178485689

Ce ține de planurile pentru viitor, proaspăta absolventă vrea să rămână acasă. „Consider că Moldova are potențial de dezvoltare în domeniul arhitecturii, sunt o mulțime de tineri talentați care contribuie la aceasta, și mă bucură faptul că avem clădiri contemporane de bună calitate. Și da, vreau să rămân acasă, ca să mă dezvolt și să cresc pe plan profesional”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente