Admitere 2018: Vrei să devii specialist în business și administrare? Iată la ce universități din țară poți depune actele

why-study-business-management

Astăzi tinerii sunt pasionați de business și afaceri, acest lucru îi face să opteze și pentru studii în acest domeniu. Astfel, specialitatea business și administrare în ultimii ani a ajuns în topul preferințelor printre rândurile tinerilor. Dacă businessul este ceea ce vrei să înveți, să știi și să practici, noi îți propunem lista celor mai cunoscute universități din țară unde poți studia această specialitate.

#Academia de Studii Economice din Moldova

ASEM

La Academia de Studii Economice din Moldova există o facultate întreagă destinată acestei specialități, Facultatea Business și Administrarea Afacerilor. Pe lângă specialitatea obișnuită business și administrare cu predare în limba rusă și română, aici găsiți și specialitatea business și administrare cu predare în limba engleză și română, care se axează pe un program de studii bazat pe noile metode de predare-învățare centrate pe student, inclusiv: învățarea bazată pe probleme (PBL), proiecte, lucru în echipă, co-predare cu profesori din universități străine. Studenții au posibilitatea, în cadrul proiectului PBLMD, să studieze 1 semestru peste hotare.

Dacă vei alege să studiezi la această universitate, atunci Planul tău de învățământ va fi următorul:

#Universitatea de Stat din Moldova

usm

La Universitatea de Stat din Moldova poți fi licențiat în business și administrare, studiind trei ani la Facultatea de Științe Economice. Activitatea didactică la ciclul I, licență se realizează sub 2 forme de învățământ – frecvență de zi şi frecvenţă redusă. Studiile universitare de licență vizează dobândirea de abilități și competențe generale, pentru a răspunde cerințelor tot mai dinamice de pe piața muncii și pentru a da o mai mare libertate studenților în alegerea traseului de studii de specializare prin master academic sau profesional.

Cei care aleg să devină profesioniști în business și administrare la USM, vor avea următorul Plan de învățământ:

Aici admiterea are loc în perioada 16 – 20 iulie!

#Universitatea Tehnică din Moldova

UTM (2)

La Universitatea Tehnică din Moldova de asemenea puteți face business și administrare la Facultatea Inginerie Economică și Business. De menționat că aici cei care studiază specialitatea business și administrare sunt specializați în inginerie sau în construcții.

Dacă vei alege UTM pentru studii în business și administrare, atunci vei studia după următorul Plan de învățământ:

Actele le puteți depune în perioada 16 – 19 iulie!

#Universitatea Agrară din Moldova

maxresdefault

La Universitatea Agrară din Moldova se face business și administrare în cadrul Facultății de Economie. Pentru a fi licențiat în acest domeniu, la UASM ca și la celelalte universități trebuie să studiezi trei ani.

Pentru cei care aleg să-și facă studiile de business și administrare aici, este valabil următorul Plan de învățământ:

Aici admiterea are loc în perioada 20 iulie – 20 august!

#Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți

Facultatea_de_Econ_și_Drept,_Bălți

Dacă vii de la nord, atunci alege să studiezi business și administrare la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Facultatea de Științe Reale, Economice și ale Mediului. Și aici pentru a fi licențiat este nevoie să studiezi trei ani de zile.

Planul de învățământ pentru cei care aleg această universitate este următorul:

1

2

3

Perioada de depunere a actelor este 16 iulie-20 iulie 2018!

#Universitatea de Stat din Cahul „B.P Hasdeu”

1200px-Cahul_Pascua_06_015

Iar dacă vii de la sud, de asemenea nu e necesar să îți faci studiile în domeniul business și administrare la Chișinău, pentru că poți face acest lucru la Universitatea de Stat „B.P Hasdeu” din Cahul, la Facultatea de Economie, Inginerie și Științe Aplicate.

Dacă alegi să faci studiile aici, vei avea următorul Plan de învățământ:

Depunerea actelor are loc în perioada 16 – 28 iulie 2018!

#Universitatea Liberă Internațională din Moldova

101_2804

La ULIM poți face business și administrare în cadrul Facultății de Științe Economice. acultatea de Ştiinţe Economice, componentă a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, şi-a întâmpinat primii studenţi în octombrie 1992, fiind prima facultate particulară cu acest profil din Republica Moldova. La 16 iunie 2002, facultatea a fost acreditată de către Comisia Superioară de Atestare şi Acreditare Academică, conform legislaţiei în vigoare.

Pentru cei care se hotărăsc să se înscrie la această facultate este valabil următorul Plan de învățământ:

1

234567

89

Perioada de admitere este 16 – 28 iulie!

#Universitatea de Stat din Comrat

universitatea-de-stat-din-comrat-a-marit-numarul-de-burse-pentru-anul-de-invatamant-2016---2017-19139

Tot pentru cei de la sud cu o ofertă de a obține licență în business și administrare vine Universitatea de Stat din Comrat. La Facultatea de Economie poți studia trei ani această specialitate.

În vederea pregătirii profesionale în domeniul Business şi Administrare, planul de învăţământ la această universitate cuprinde: module menite să formeze competenţe de cultură generală, aplicabile atât domeniului cât şi vieţii sociale a absolventului și module care asigură pregătirea teoretică de bază la specialitate şi formarea competenţelor specifice domeniului.

Dacă vei alege această universitate, atunci Planul de învățământ pentru următorii trei ani va fi următorul:

Aici puteți depune actele începând cu 2 iulie și până oe 29 august!

#Universitatea de Studii Europene din Moldova

USEM este o universitate privată unde puteți studia specialitatea business și administrare timp de trei ani (frecvență zi) și patru ani (frecvență redusă), în cadrul Facultății de Economie. Această facultate a fost fondată în 2005.

Cei care vor să facă aici studii la business și administrare, vor avea acest plan de studii:

1pr 2pr 3pr

Aici admiterea începe pe 16 iulie 2018!

#Universitatea Cooperatist-Comercială

Aceasta de asemenea este o universitate privată care îți oferă posibilitatea să absolvești specialitatea business și administrare timp de trei (frecvență zi) sau patru ani (frecvență redusă). Această specialitate este predată în cadrul Facultății de BUSINESS, ADMINISTRARE ȘI DREPT.

Vedeți mai jos după ce plan de studii învață studenții la această universitate:

Aici admiterea are loc în perioada 9 iulie – 27 iulie!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente