Ecaterina Bucovanu este o tânără absolventă care își face studiile la liceul „Ion Pelivan”, din comuna Răzeni, raionul Ialoveni. La sesiunea de bacalaureat 2018, Ecaterina a reușit să realizeze visul oricărui elev, ea a obținut 10 pe linie la cele trei probe pe care le-a susținut, fiind scutită de una.
A aflat rezultatele la Bac, la balul de absolvire
Stresați de rezultatele examenelor de bacalaureat mulți elevi nu dorm nopțile și verifică la fiecare 5 minute dacă acestea nu au apărut. Nu este și cazul Ecaterinei. Tânăra a aflat că are 10 pe linie în momentul în care sărbătorea balul de absolvire alături de cei dragi. „Am aflat rezultatele la BAC înainte de afişarea lor online şi în centrele de BAC, în seara de 26 iunie când nici nu aveam timp să mă gândesc la ele pentru că sărbătoream balul de absolvire alături de colegi şi profesori. Când am fost informată că am 10 pe linie am fost surprinsă şi îmi venea greu să cred că este adevărat”.
Chiar dacă mulți absolvenți panichează din cauza camerelor de filmat și dau vina pe ele atunci când fac gafe, Ecaterina zice că aceasta este cea mai minusculă problemă când este vorba despre BAC. „Camerele de luat vederi nu m-au deranjat deloc, nici nu le-am oferit multă atenție, eu doar m-am concentrat asupra testului din față”.
Dacă tot fiecare tânăr care urmează să susțină bacalaureatul crede că în spatele unor note mari se ascunde un oarecare secret, cei cu 10 pe linie susțin că este necesară doar muncă asiduă și pregătire temeinică. „Pentru examenele de BAC m-am pregătit recapitulând materialul studiat şi mergând la consultații, rezolvând teste de BAC din anii trecuți şi teste pentru exersare”.
„Nu mă așteptam să am 10 pe linie”
Vara în care a susținut examenul maturității, Ecaterina planifică s-o petreacă în modul în care nu o va uita vreodată. Proaspăta absolventă a ținut să menționeze că distracțiile vor începe doar după ce va depune actele la universitate. Vrea să studieze limbile străine. Ce ține de universitate, tânăra încă nu s-a determinat, dar mai are o vară înainte și multe oportunități de care poate să profite. „Vreau să înaintez documentele la studii superioare la câteva universități în România, dar şi în Republica Moldova, ca apoi să fac o alegere şi să decid unde merg”.
În timpul liber tânăra scrie poezii și studiază limbile străine. Cea din urmă pasiune a scutit-o și de la o probă de bacalaureat. „Am ocupat anul acesta locul II la Olimpiada Republicană la limba engleză, prin urmare m-am prezentat doar la 3 examene”. Ecaterina a fost plăcut surprinsă de notele de la bacalaureat. Absolventa zice că deși nu a avut așteptări atât de mari, unii prieteni erau siguri de aceste rezultate. „Familia şi colegii s-au bucurat mult pentru mine, iar unii dintre ei se aşteptau să am aşa rezultate. Nu mă aşteptam să am 10 pe linie, însă eram sigură că voi avea rezultate foarte bune şi că nu voi avea note mai mici de 9”.
În cele din urmă, Ecaterina le sugerează tinerilor să nu se pregătească pentru bacalaureat în ultimele două săptămâni, ci pe parcursul celor trei ani de studii de liceu.
# învățați pe parcursul anilor, iar în ajun doar recapitulați
# nu vă stresați, deoarece în stare de stres este mai uşor să faci greşeli pe care puteai să le eviți şi este dificil să te mobilizezi pentru a scrie testul pe o notă bună.