BAC 2018: Elevii liceului „Elena Alistar” din Capitală spun că o parte din subiectele de la examenul de profil nu le-au fost predate la liceu

gg

Pe 15 iunie, elevii claselor a XII-a au susținut examenul de BAC la disciplina de profil. Aceștia au avut de scris teste la următoarele obiecte, în funcție de profilul ales: matematica, istoria românilor şi universală, pregătirea sportivă şi proba de profil Arte. Cei mai puțini elevi au fost înregistrați la proba de profil Arte – 424.

După finalizarea examenului, un grup de elevi de la Liceul Teoretic cu profil de arte „Elena Alistar” din Capitală au contactat echipa #diez, spunând că se află într-o situație neplăcută, încât au fost nevoiți să dea foile practic goale sau să inventeze definiții, deoarece în cadrul orelor din liceu majoritatea materialului din care au constat subiectele de examen nu le-a fost predat.

Este vorba despre un grup de 27 de persoane de la liceul menționat. Aceștia au cerut anonimatul. Elevii ne-au povestit că pe parcursul celor trei ani studiu la disciplina de profil le-au fost schimbați trei profesori, iar o parte din materialul din curriculum nu le-a fost predat. De asemenea, elevii au spus că ei nu au cărți la acest obiect, iar materialul ar fi trebuit să îl ofere profesorii. Deși s-au adresat de mai multe ori la direcția școlii pe parcursul anilor să rezolve această problemă, solicitările elevilor nu au fost auzite.

Problema vine de la Minister, care a elaborat examenul de BAC fără a ști problema cu care se confruntă elevii. Fără a ști că mult material nu a fost predat, fără a ști că timp de trei ani obiectul dat nu are manuale! Timp de 3 ani s-au schimbat 3 profesori cu teorii diferite.

Elevii zic că nu învinuiesc profesoara. Administrația școlară sunt cei care poartă responsabilitate. Totodată, elevii zic că au făcut legătură cu elevii de la școala rusă cu profil de arte, care deși la fel nu au avut manuale, împreună cu profesorul au studiat aprofundat obiectul dat.

Nu poarta vina profesoară noastră, dar administrația care nu și-a asumat responsabilitatea să verifice curiccula. Din păcate am fost nevoiți să inventăm definiții în timpul BACului. Când am venit să căutam dreptate ne-au zis că noi nu am fost la ore, noi nu ascultam. Noi nu vrem să ponegrim liceul în care am studiat, dar suntem nevoiți să renunțăm la multe posibilități din cauza notelor slabe.

Noi vrem ca persoanele care verifică testele să fie mai înțelegători, ținând cont că noi nu am avut toată informația, iar ce ține de Minister, dacă elaborează un examen BAC, trebuie să fie siguri că elevii dispun de toate condițiile pentru a susține examenul, dacă au manuale sau măcar un profesor care are atribuție cu acest obiect. Să verifice situația în școală și după aceasta să elaboreze teste!

Elevii spun că sunt gata să scrie o plângere dacă este necesar pentru a clarifica situația.

Contactată de echipa #diez, profesoara disciplinei de profil cu care elevii au făcut în clasa a XII-a ne-a spus că face ore în acest liceu de la începutul acestui an.

Eu le predau ultimul an, ei au făcut istoria teatrului trei ani, la BAC sunt subiecte din toți trei ani. Eu de exemplu nu știu ce a fost la bacalaureat, vă dați seama că nici nu puteam să știu pentru că testele vin de la Minister. Tot ce a fost conform programului, eu am studiat cu ei, sunt elevi care pot confirma acest lucru. Chiar și la pretestări, cei care au avut interes și au învățat au obținut note bune, sunt elevi însă care chiar nu au vrut să scrie aceste pretestări. Eu am făcut cu ei recapitulări o lună întreagă, am avut consultații. Eu cred că este vorba și de atitudinea lor, nu e doar vina administrației sau a profesorului. ”

Faptul că la acest obiect nu sunt prevăzute manuale ne-a fost confirmat și de către profesoară.

Nu sunt manuale. Materialul l-am conspectat la fel cum facem cu studenții. Din păcate și mie îmi vine greu să lucrez așa, și ei nu sunt deprinși să scrie mult, iar pe internet nu găsești prea multă informație la acest obiect și nu tot ce găsim este științific demonstrat.

Totodată, profesoara ne-a spus că a aflat că unii elevi nu veneau la lecții pentru că mergeau la ore suplimentare la profesoara cu care aceștia făcuse anterior ore.

Le-am spus că nu au nevoie de ore suplimentare, e suficient să vină la lecții. Dar nu știu, poate le-a promis ceva doamna, nu știu.

Vom reveni cu detalii și reacții de la administrația liceului în cauză și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. 

Taguri: #BAC 2018
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente