Ion Ceban, candidatul pentru Primăria Chișinău din partea Partidului Socialiștilor din Moldova, a participat de unul singur la dezbaterile din PMAN pentru a treia zi consecutiv. Și de această dată, Ceban a venit în fața cetățenilor pentru a răspunde la întrebări.
Andrei Năstase nu a fost prezent și a calificat drept circ dezbaterile publice din Piața Marii Adunări Naționale.
Întrebat de moderatorul dezbaterilor, jurnalistul Gheorghe Gonța, care este scopul panourile publicitare apărute în oraș, Ion Ceban a răspuns că acestea sunt unica sursă de comunicare cu Andrei Năstase, întrucât politicianul nu răspunde nici la mesaje, nici la apeluri telefonice.
De asemenea, candidatul la fotoliul Primăriei Chișinău a vorbit despre locurile de parcare din Chișinău, dar și transportul public din Capitală.