Ești un tânăr pasionat de artă? Participă la proiectul CreARTivity BR!DGE și luptă împotriva discriminării de gen

–to-je-opg-i-kako-ga-otvoriti

Dacă ești tânăr cu vârsta cuprinsă între 16 și 40 ani, locuiești în Republica Moldova, vrei să lupți împotriva, discriminării de gen și ești pasionat de artă, în orice formă a ei, atunci acest proiect este pentru tine!

CreARTivity BR!DGE (lupta împotriva radicalizării, extremismului și discriminării de gen) este un proiect ce urmează sa se realizeze în Moldova în perioada mai-noiembrie 2018.

CreARTivity BR!DGE are scopul de a lupa contra sexismului și a discriminării de gen, utilizând arta drept metodă.
Proiectul va implica 25 de tineri (cu vârsta cuprinsă între 16 și 40 ani) într-o serie de activități (curs de formare, 4 ateliere, creație de artă în public, concurs de cărți poștale și întâlnirea de evaluare) consacrate sensibilizării privind egalitatea de gen.

Proiectul va implica atât pe cei care au deja o experiență în crearea obiectelor de artă (tineri designeri, artiști, manageri de proiecte culturale), cât și pe acei tineri care nu și-au încercat niciodată forțele în domeniul creației, însă ar dori să învețe să-și implementeze ideile, folosind diverse tehnici – pictura, proiectarea, crearea obiectelor graffiti și a artelor sociale, organizarea flashmob-urilor și multe altele.

Structura proiectului se bazează pe 5 etape de învățare:

#1. Faza 1 a proiectului CreACTivity BRIDGE este un curs de formare de 8 zile pentru 25 de tineri din Moldova, care va cuprinde următoarele teme: Introducere în tematica coeziunii sociale și rolul artei în domeniul egalității de gen și al radicalizării sociale și politice în Moldova, scopul său este de a „activa” participanții în privința acestor teme sensibile și de a le oferi cunoștințe despre situația actuală din Moldova și de a crea împreună un spațiu de îmbunătățire. Cursul de instruire va avea loc în perioada 23-20 iunie 2018.

#2. Faza 2 a proiectului include 4 ateliere de lucru de câte o zi, organizate o dată pe lună cu sprijinul organizațiilor partenere. Următoarele subiecte sunt propuse pentru ateliere: 2.1. Cum pot preveni infracțiunile motivate de ură: cum să detectez discursul instigator la ură și, în special, discursul sexist instigator la ură și cum să reacționăm la el; 2.2. Puterea socială: discursul instigator la ură online și prevenirea acestuia; 2.3. Care sunt stereotipurile de gen și sexism și cum pot contribui la egalitatea de gen online și „offline”? 2.4. Puterea artei stradale în combaterea radicalizării și a extremismului.

#3. Faza 3 – proiecte locale implementate de către participanți. După fiecare atelier vom avea o scurtă activitate practică în care participanții se vor gândi în grupuri mici ce fel de acțiune comunitară pot organiza, care să cuprindă tema atelierului de lucru. Aceste proiecte locale vor reprezenta modul artistic de a transmite mesajele către comunitatea locală.

#4. Faza 4 – concursul de cărți poștale, care va fi anunțat pe pagina noastră de socializare și nu va fi limitat doar la participanții din proiect/ateliere. Ideea este de a folosi o competiție intelectuală ca una dintre metodele educației non-formale, care va permite, de asemenea, tinerilor cetățeni să-și exploateze creativitatea și capacitatea de a crea soluții inovatoare. Concursul este destinat amatorilor care sunt interesați de subiectul proiectului și au o idee cum să transfere într-un mod creativ mesajul CreACTivity BRIDGE.

#5. Etapa 5: Întâlnire finală de evaluare cu durata de 4 zile desfășurată la Chișinău.

Dacă îți dorești să devii participant în acest proiect, nu trebuie decât să completezi acest formular de participare.

Urmărește toate noutățile proiectului pe următoarea pagină de Facebook.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente