Pe #diez avem un proiecțel împreună cu Anastasia Taburceanu. Astfel ne plimbăm prin locuri diferite și mai puțin cunoscute din Chișinău, și încercăm să aflăm mai multe despre ele.
Traseul prin Chișinău a Anastasiei Taburceanu atunci când este în căutarea unei sticle de vin
Așa cum stau la „poalele” orașului vechi, cînd ies din casă și mă pornesc cu trebi, o iau la deal. Și cînd hoinăresc brambura tot la deal o iau. Dacă vreau să ajung la Carpediem să iau un vin „pentru diseară”, atunci să mă credeți că e mare efort fizic să urci pe Sfatul Țării, eu muncesc pentru sticla aia. Dacă vreau în parc, ies din casă urc un delușor și în păienjenișul dintre trei străzi stau să aleg pe care s-o apuc. Îmi place că am opțiuni. Când urc spre buricul târgului de la o intersecție la alta vezi cum se schimbă orașul, e ca și cum ai parcurge în 40 de minute istoria de un secol a Chișinăului.
Data viitoare când vrei să aduni pași în aplicație și n-ai unde s-o faci încearcă traseul meu. Începe la strada B.P. Hajdău, la răscrucea drumurilor istorice: Drumul cel mare spre Lăpușna, Orhei, Soroca și Drumul negustoresc Tighina-Iași. Începe chiar din scuar, unde băncile lui Mihai Stamati stau colorate și primitoare pe covorul verde al ierbii. Cât stai lungit pe bancă aruncă-ți ochii spre boiereasca poartă scobită în lemn cu motive tradiționale a celor de la Litera, și dacă e deschisă aruncă un ochi spre curte pavată. Din aceeași poziție o să vezi și casa grecului Mihalache Kaţica, unde a activat Loja francmasonică „Ovidiu-25″. O casă tare acătărea restaurată.
Din scuar urmează drumul cu pavaj. El te va scoate într-o intersecție obscură unde, după colț pe stînga stă frumoasa Moară Roșie, prietena cafelelor mele de dimineață. Lumea zice că ea stă să cadă, dar nu e deloc adevărat, ea stă acolo cuib pentru sute de păsări, iar dintre cărămizile ei răsar lăstari verzi și virili. Pare că e o clădire vrăjită, acolo unde au voie doar păsările și lăstarii. Mergi să o vezi cît mai e!
Două căi
De aici există două căi, ori rătăcești pentru tot parcursul zilei prin păienjenișul străzilor tîrgului vechi, cu sectoare pavate, sau pietruite, sau bucăți care nu au văzut asfalt niciodată și mari șanse să nici nu-l vadă (și nu că tare ar trebui), ori pornești marea urcare spre orașul „nou”.
#1
Dacă alegi prima opțiune, nu am multe puncte de reper să îți ofer, lasă-te dus de drumuri, vânează porțile vechi, bucățile de case stingherite de construcții noi, blocurile înalte care stau să sperie curțile de sub ele, și biserica „Buna Vestire” cu un prag imens cu faianță „modernă” și o ușă mirobolantă din fier cu ornamente cu capuri de șerpi și flori și zeci de straturi de vopsea.
Hoinărind pe străzile cu nume de sfinți îți dai seama despre cum se aranja și aduna târgul în oraș, vezi cum intersecțiile se poticnea haotic și deveneau scuaruri, despre cum stăteau casele ca mărgelele întinse ca în șirag pe marginea acestor scuaruri și cine știe ce se petrecea acolo și la ce serveau odată. Anume aici în partea asta de oraș îți dai seama de vechimea lui.
#2
Dacă alegi opțiunea doi, atunci te iau cu mine pe unul din traseele mele preferate.
Deci, eram noi la Moara Roșie, de acolo trebuie s-o iai la deal pînă la casa muzeu Aleksandr Pușkin. Care de fapt este casa generalului Inzov, cel care l-a găzduit pe poetul rus timp de numai două luni. Proprietatea negustorului Ivan Naumov Inzov, se află la colţul ascuţit al cartierului, format la intersecția străzilor Anton Pann şi Pruncul. Pe oricare din aceste două străzi ai s-o iai, o să ajungi la strada Sfîntul Andrei. În spatele acestei străzi tare stingherită se află și stradela Sfîntul Ilie, o uliță fără început sau sfîrșit, pietruită și tare pitorească. Treci pe acolo ca să vezi clădirea unei vechi sinagogi, albă și uitată.
De acolo tot în deal ia-o spre strada Maria Cobotari (pentru că aici străzile încă nu sunt paralele apuc-o ori la dreapta ori la stîngă că tot ajungi undeva) pînă la strada Mitropolit Dosoftei, cînd ajungi acolo iao pe stradela Tricolorului. O străduță înghesuită și scurtă cît doar un cartier, care e un univers aparte, acolo timpul stă în loc și nimic nu-ți dă de știre că e paralelă cu strada Bănulescu Bodoni, o arteră veșnic clocotindă a urbei. Evident că trebuie să intri prin curți! În capătul străduței te vei izbi în demența bulevardului Ștefan cel Mare, e ca și cum ai trece dintr-o lume în alta. Dar chiar pe stînga ta va fi Hotel Suisse, nimic nu mai amintește de unul dintre cele mai elegante locuri ale Chișinăului secolului XIX, acum însă o bucată de clădire e Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hașdeu” – intră și miroase niște cărți.
De acolo ia-o prin parc spre strada 31 August 1989, chiar la intersecția cu același Bodoni e Casa Casso, loc unde în 1878 (pe atunci proprietară era Elena St. Casso), după încheierea războiului ruso-turc, în subsolul clădirii s-a aflat în captivitate Osman-paşa, fostul comandant al armatei otomane, ce se predase la Plevna. Vezi cum e ”unsă” toată în ciment și infectată de termopane, dar nu zăbovi prea mult (în curte nu ai cum intra, am încercat de muuuulte ori).
Ține-o tot pe 31 august 1989, și apuc-o spre Buiucani, mergi așa admirînd clădirile ministerelor de Justiție și a celui al Afacerilor Externe și Integrării Europene, două exemple tare frumoase ale arhitecturii sovietice, și clădirea AMTAP-ului un alt exemplu bun al arhitecturii staliniste. Intră în curtea academiei de arte undeo să găsește o comoară adevărată – Casa Cheșco. Casa aste e o mărturie tare tristă a indiferenței și lașității noastre, despre cîte ocazii a avut această clădire să fie restaurată și prezervată n-o să pomenesc că mă apucă jalea, dar trebuie să știi că în această casă a trăit o adevărată regină, cea a Serbiei, Natalia Cheșco.
De acolo, exact un cartier mai la deal pe strada Lazo, stă casa familiei Mimi. Moldova de astăzi îi datorează lui Constantin Mimi (unul din rezidenții acestei case) soiul de viță-de-vie Aligote, care a fost adus din Franța și promovat cu insistență de el, ajungând în scurtă vreme foarte răspândit în aceste locuri. Să-i mulțumim lui Constantin Mimi că a lăsat o casă de o frumusețe rară, o moșie cu vii și un soi de vin mult îndrăgit de moldoveni.
Am ajuns la a treia pagină în docs și încă sunt tare departe de unde vreau să te duc. Am lăsat fără atenție Casa Hertza și Vila Nazarov și multe alte bijuterii mici care nu poartă numele nici unei familii pentru că au rămas orfane, iar scunda mea arhivă nu îmi poate spune cine au fost cei care le-au construit, dar nu cred că pot să te mai țin mult pe textul acesta, așa că hai tot în deal încă un pic.
De aici ia-o spre Iorga sau Maria Cibotari, și oprește-te la fiecare casă, vezi-i geamurile și ușile, pragurile din piatră albă și brîiele de cărămizi de sub ele, deja de cîteva cartiere mergem pe străzi (relativ) late și organizate în cartiere perfect pătrate, și pentru asta le vom mulți celor doi mari vizionari, primarului Karl Shidt și arhitectului Alexandr Bernardazzi. Ei au organizat orașul în sectoare, au pavat drumurile salvînd orașul de glod, și ne-au dăruit sistemul de canalizare.
Pe la vremea asta trebuia să ajungi la strada Alexei Mateevici (una din preferatele mele străzi, dar cred că asta e subiectul unui alt post), deci ai ajuns la marginea Chișinăului de la începutul secolului XIX. Pe partea dreaptă a străzii o să ai clădirile care aveau în spate parcuri și grădini mari și frumoase (adică toate casele care mărginesc cu parcul Valea Morilor).
O să treci de Clădirea fostului gimnaziu nr.3 pentru băieţi în care, în martie 1918 şi-a ţinut şedinţele Sfatul Ţării, Vila Erhan-Dunaevsky (sediul ambasadei SUA), Clădirea fostului gimnaziul pentru fete fondat de baroneasa Iulia A. von Gheiking, din care vei vedea doar bucăți de perete și o intrare care chiar și într-o casă pustie și plină de verdeața care o înghite, arată foarte impunător. La intersceție cu Bodoni stă Turnul de Apă, unul rămas din cele două construite inițial. Urmează Vila inginerului G. Pronin, doar un fragment din ea dar e foarte simplu să îți imaginezi prezența ei de pe timpuri. Oh și ce grădină avea omu’ (acum Budha Bar).
Toată strada pe de o parte și pe alta e împresurată cu monumente de istorie, unele mai păstrează fața lor autentică, altele poartă pe pereți zugrăveli hidoase, dar dacă nu ai obosit prea tare (pînă acum apropo ai făcut abia vreo 4-5 km) mai zăbovește un pic în fața lor, scurge-te în vreo curte sau două, imaginează-ți un oraș frumos.
Acum că e vară, poți să faci o pauză la Ciuba, la UpTown, ei acolo au tot felul de băuturi mari și reci, mie îmi place limonada lor cu busuioc. Dacă mai ai energie apuc-o pe strada Bernardazzi, serile și în weekend ”în drum” ies copii cu triciclete și mingi. E atîta pace. Case mici și frumoase (cu mici excepții de ”novostroaie”), copii, pisici și bătrîni în scaune scoase pe la porți. Aproape de intersecția cu Alecsandri este frumoasa casă cu numărul 52 cu gard mic și șemineu în curte, un sci-fi pentru orașul ăsta. Și chiar vizavi e casa cu numărul 61, acolo în curte casa de dependențe e de o frumusețe rară, mai frumoasă decît casa principală. Să îți imaginezi doar că au existat niște rezidenți ai acestui oraș cărora le plăcea să se înconjoare cu case și lucruri frumoase.
Of am ajuns la pagina 4, de aici apuc-o unde vrei 🙂 . Oi mai face eu un post și o să mergem împreună pe la casele oamenilor mari, ca de exemplu casa primarului Sinadino de pe Micle, dar acum te las aici.
Pe scurt voiam să zic că orașul de jos nu seamănă deloc cu orașul de sus. Hoinărește, descoperă, observă și iubește orașul, el știe să iubească înapoi.
P.S.: am recitit acum, textul e cam încîlcit, așa că am făcut și o hartă
Text și foto de Anastasia Taburceanu. Mai multe din plimbările ei vezi pe: Descoperiri Urbane.
