O delegaţie a administraţiei publice din Teleneşti a efectuat o vizită în or. Haifa, unde a fost semnat un acord de colaborare economică şi culturală.
Acest oraș din nordul Israelului a fost propus pentru vizită de băștinașii din Telenești, pentru că aici s-au stabilit cu traiul cei mai mulți evrei. Locuitorii îşi doresc să contribuie la dezvoltarea orașului. Delegația din Moldova a avut întrevederi cu originarii din Telenești , pentru a agrea în comun planul de acțiuni al Asociaţiei Băştinaşilor din or. Teleneşti.
Inițiative similare de înfrățiri sunt lansate și de băștinașii din alte localități din Moldova. Astfel, în curând se preconizează o vizită a reprezentanților primăriei și Asociației de Băștinași din or. Strășeni în orașul Oeiros (Portugalia), precum și de autoritățile și locuitorii din or. Edineț, în or. Nazaret (Israel).
Aceste activități sunt susținute în cadrul Programului de Cooperare Descentralizată, implementat de Proiectul PNUD/SDC „Migrație și Dezvoltare Locală” care își propune să valorifice potențialul diasporei pentru dezvoltarea localităților de origine prin stabilirea unor parteneriate durabile și reciproc benefice între administrația publică locală din localitatea natală din Moldova și cea din țara de destinație. Swiss Cooperation in Moldova