20 de reclamații săptămânal și despăgubiri de peste 250 mii de lei. În ce cazuri consumatorii din Moldova și-au restituit banii pentru achiziții

lei-moldovenesti-bani
Foto: ipn

Consumatorii din Moldova depun săptămânal, în mediu câte 20 de reclamații. De cele mai multe ori, petițiile înregistrate sunt soluționate pe cale amiabilă, consumatorii primind contravaloarea pentru produsele procurate. Prin urmare, în primele trei luni ale anului curent, consumatorii au primit despăgubiri în valoare de 274, 204 lei, cu 43,979 mai mult față de aceiași perioadă a anului precedent.

Consumatorii au obținut restituirea contravalorii pentru diverse produse, precum mașini de spălat, cuptoare electrice, televizoare, telefoane mobile, mobilier, încălțăminte, vestimentație, dar și pentru servicii. Cea mai mare sumă restituită pentru produsele neconforme este pentru telefoanele mobile, care alcătuiește în jur de 54 mii lei. Pe loc 2 la acest capitol se află obiectele de uz casnic electrice, pentru care consumatorii au primit 47 mii lei.

În cazul serviciilor prestate necorespunzător, cei mai mulți bani și-au regăsit locul în buzunarele consumatorilor, care au beneficiat de servicii de reparație a automobilelor prestate neconform (cca 16 mii lei) dar și pentru servicii turistice (12 mii lei).

În anul curent unei consumatoare i-au fost restituiți peste 47 000 lei pentru procurarea unei căzi de baie neconforme. Alte sume mari consumatorii au investit, spre exemplu, în procurarea unui minitractor  de pe o platformă online (38 000 lei).

Printre cele mai  mici sume de bani restituite consumatorilor sunt 50 lei, sumă oferită de un taximetrist ca despăgubire, pentru că acesta nu a eliberat rest consumatorului din valoarea bancnotei primite; 100 lei– pentru procurarea unei jucării – pistol pentru copii ce avea defecte sau 500 lei. În ultimul caz, o consumatoare a luat atitudine atunci  când  și-a deteriorat geaca într-o plăcuță metalică din microbuz.

De la începutul anului 2018, în  adresa Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, consumatorii au depus cca 400 de reclamații.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente