(foto) În memoria ultimului mascul de rinocer alb nordic a fost organizat un eveniment de comemorare în Kenya

18953602_10160163945025324_7137538137089212037_o
Foto: facebook.com/OlPejetaConservancy

Ultimul mascul de rinocer alb nordic Sudan, care a decedat luna trecută, a fost comemorat în Kenya. La eveniment au participat mai mulţi oficiali kenyeni, printre care s-au numărat un guvernator local şi un secretar din cadrul Ministerului pentru Turism şi Faună Sălbatică.

A fost plasată o placă memorială pentru Sudan după ce vestea morţii sale a făcut înconjurul lumii, potrivit unui mesaj publicat pe Facebook de Ol Pejeta Conservancy din Kenya, locul în care a trăit Sudan, scrie agerpres.ro.

29570920_10160185183885324_2121322864386144501_n
facebook.com/OlPejetaConservancy
29570922_10160184337630324_5695734672933519844_n
facebook.com/OlPejetaConservancy
29594716_10155552564622239_3528117284627561936_n
facebook.com/OlPejetaConservancy

Pachidermul în vârstă de 45 de ani a fost ultimul mascul din specia sa, iar în urma decesului său au rămas în viaţă doar două femele de rinocer alb nordic, fiica sa, Najin, şi nepoata sa, Fatu, care trăiesc la rândul lor în Ol Pejeta.

Toate încercările de a aduce pe lume un urmaş mascul au eşuat din cauza numărului mic de spermatozoizi ai lui Sudan dar şi a incapacităţii partenerelor sale de a rămâne gestante.

Anul trecut, pentru a strânge fondurile necesare inseminării in vitro, personalul implicat în conservarea acestei specii au încărcat profilul lui Sudan pe aplicaţia matrimonială Tinder, în speranţa că donaţiile îl vor proteja de la dispariţie pe „cel mai dorit burlac din lume”.

După moartea lui Sudan specialiştii au prelevat material genetic în speranţa de a-l utiliza pentru a reproduce rinoceri albi nordici prin intermediul tehnologiilor genetice avansate.

Sudan a fost eutanasiat la jumătatea lunii martie în urma unor complicaţii legate de vârstă. Potrivit unei declaraţii a rezervaţiei Ol Pejeta Conservancy din Kenya, starea rinocerului se „înrăutăţise în mod semnificativ” şi nu mai putea sta în picioare.

Pentru a-l păzi pe Sudan de braconierii responsabili pentru distrugerea acestei subspecii, îngrijitorii de la Ol Pejeta îi retezaseră acestuia cornul, chiar dacă animalul se afla sub pază armată.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente