În Republica Moldova, turismul e la el acasă! Au demonstrat-o laureații Galei Turismului 2018 – persoane și organizații, care s-au implicat activ, pe parcursul ultimului an, în dezvoltarea și consolidarea sectorului, prin punerea în valoare a destinațiilor turistice, a bucătăriei și vinurilor moldovenești, a ospitalității poporului nostru sau a tradițiilor seculare în materie de dans, muzică sau meșteșugărit. Evenimentul emblematic pentru industria turismului, ajuns la ediția a III-a, avut loc în data de 23 martie, în prezența mai multor oficiali de rang înalt și reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate în RM.
Gala anuală este organizată de Federația de Promovare a Turismului din Republica Moldova, în colaborare cu Asociația Națională pentru Turism Receptor (ANTRIM) și Asociația Patronală a Industriei Turismului, cu susținerea Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei și a organizației de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exporturilor din Moldova (MIEPO).
Signe Burgstaller, Ambasadoarea Suediei în Moldova: „Guvernul Suediei consideră turismul drept un motor de creștere economică. Pentru că acesta aduce dezvoltare locală și comunitară, locuri de muncă în regiunile rurale și dezvoltarea infrastructurii. De aceea, susținem promovarea Moldovei drept destinație autentică de turism – viticol, rural, gastronomic și de aventură. Mă bucur să constat că astăzi, industria ospitalității este în plină ascensiune, iar asociațiile de turism din sectorul privat se implică tot mai dedicat în elaborarea și implementarea de politici și strategii, care să transforme Moldova într- o destinație remarcabilă pe piața mondială a turismului.”
Daniel Thomson, Șeful Interimar al Misiunii USAID Moldova: „USAID este unul dintre cei mai fideli susținători ai industriei turismului din Republica Moldova. Eforturile noastre de consolidare a sectorului s-au cristalizat astăzi în niște rezultate frumoase. Numărul turiștilor străini care au vizitat Moldova a crescut cu 17 procente în ultimii doi ani, iar grație brandului turistic de țară „Pomul Vieții”, Moldova a ajuns în topul celor mai recomandate destinații de călătorie pentru 2018.”
Vitalie Zaharia, directorul general, Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO): „Felicitări întregului sector turistic din Republica Moldova. Gala Turismului este un eveniment care a fost așteptat de reprezentanții acestui sector, care au muncit extrem pe mult pe parcursul anului trecut . Pentru Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO) sectorul turismului este unul prioritar și ne bucurăm de o susținere în acest sens, nu doar al sectorului și al instituțiilor de stat dar și al partenerilor de dezvoltare, în special al Proiectului de Competitivitate din Moldova.”
Conceptul de Gală a Turismului își propune să identifice punctele forte ale sectorului turistic din Republica Moldova și să le promoveze nu doar la nivel internațional, printre turiștii și investitorii de peste hotare, dar și la nivel local. Obiectivul organizatorilor este ca fiecare cetățean să cunoască cel puțin 10 atracții turistice ale Moldovei, pe care să le recomande străinilor care vor vizita țara noastră. Pe termen lung, Gala Turismului urmează să se transforme într-o platformă care să promoveze inițiativele și reformele sustenabile din industria turismului din Republica Moldova.
Gala Turismului 2018 a celebrat cele mai importante realizări din sectorul turistic și a răsplătit eforturile celor mai notabili promotori ai acestuia. Astfel, 400 de participanți au luptat pentru titlul de „cel mai bun”, în 20 de categorii: de la „Top 10 agenții de turism”, „Top 10 destinații turistice” sau „Top 10 unități de cazare” până la „Top 10 bucate tradiționale”, „Top 10 vinuri moldovenești” sau „Top 10 restaurante locale recomandate străinilor”. Voturile publicului, exprimate pe pagina www.galaturismului.md, au format 30% din rezultatul final, decizia juriului – 40%, iar cea a grupului de experți – alte 30%. Iată primii trei câștigătorii din fiecare categorie, care au acumulat cel mai mare punctaj:
Categoria: Proiecte de dezvoltate a turismului din Republica Moldova
Locul I – Fii Oaspetele Nostru
Locul II – Lansarea noului Spot de Promovare a Turismului
Locul III – Crearea Centrul de Informare pentru Turiști
Categoria: Unități de cazare turistică din Republica Moldova amplasate în afara Chișinăului
Locul I – Agro Pensiunea Butuceni
Locul II – Hotel Purcari
Locul III – Hanul lui Hanganu
Categoria: Branduri care promovează turismul din Republica Moldova
Locul I – Pomul Vieții
Locul II – Cricova
Locul III – Wine of Moldova
Categoria: Evenimente care generează flux de turiști străini
Locul I – Ziua Națională a Vinului
Locul II – DescOperă
Locul III – Festivalul Marțisor
Categoria: Destinații turistice recomandate turiștilor străini
Locul I – Orheiul Vechi
Locul II – Cramele Cricova
Locul III – Castelul Mimi
Categoria: Vinuri din Republica Moldova recomandate turiștilor străini
Locul I – Negru de Purcari
Locul II – Cricova Cuvee Prestige Brut
Locul III – Roșu de Bulboaca – Castel Mimi
Categoria: Vinării din Republica Moldova recomandate turiștilor străini
Locul I – ASCONI
Locul II – ETCETERA
Locul III – CRICOVA
Categoria: Ambasadori ai turismului din Republica Moldova
Locul I – Ansamblul „JOC”
Locul II – Eugen DOGA
Locul III – Carla’s Dreams
Categoria: Transportatori avia care operează curse în Republica Moldova
Locul I – Turkish Airlines
Locul II – Austrian Airlines
Locul III – Wizz Air
Categoria: Agenții de turism receptor din Republica Moldova
Locul I – Solei Turism
Locul II – Tatrabis
Locul III – Best Moldova
Categoria: Surse media de promovare a turismului din Republica Moldova
Locul I – moldova.travel
Locul II – orheianca.eu
Locul III – diez.md
Categoria: Oameni ai turismului receptor din Republica Moldova
Locul I – Veronica RAEȚCHI – TOMESCU
Locul II – Cristina FROLOV
Locul III – Anatolie BOTNARU
Categoria: Meșteri populari care promovează Republica Moldova
Locul I – Vasile GONCIARI
Locul II – Tatiana POPA
Locul III – Maria CRISTEA
Categoria: Transportatori auto care operează curse în Republica Moldova
Locul I – Eurolines
Locul II – Alverstur
Locul III – Pasager.md
Categoria: Ghizi de turism din țară recomandați turiștilor străini
Locul I – Elena SCOBIOALĂ
Locul II – Nicolae BULAT
Locul III – Natalia COJUHARI
Categoria: Unități de cazare turistică din Republica Moldova amplasate în Chișinău
Locul I – Radisson Blu Leogrand Hotel
Locul II – Nobil Luxury Boutique Hotel
Locul III – Berd’s Design Hotel
Categoria: Restaurante recomandate turiștilor străini
Locul I – La Plăcinte
Locul II – Popasul Dacilor
Locul III – La Taifas
Categoria: Agenții de turism emițător din Republica Moldova
Locul I – Voiaj Internațional
Locul II – Toco Tur
Locul III – Solei Turism
Categoria: Oameni ai turismului emițător din Republica Moldova
Locul I – Afanasie EȘANU
Locul II – Igor MÎRA
Locul III – Tatiana MIRON
Categoria: Bucate îndrăgite de turiștii care vizitează Republica Moldova
Locul I – Plăcinte
Locul II – Sarmale
Locul III – Zeamă
Marina Gospodarenco, director de marketing, Oficiului Național al Viei și Vinului, locul III Categoria „Branduri care promovează turismul din Republica Moldova”: „Brandul vinicol de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie” duce faima Republicii Moldova peste hotarele țării. Datorită pașilor importanți parcurși în ultimii ani de sectorul vitivinicol, Vinul Moldovei – produs al mândriei naționale și exponent al tradițiilor vinicole milenare- devine tot mai cunoscut și mai apreciat atât în țară cât și peste hotare.”
Svetlana Matvieci, blogger, Orheianca.eu, locul II, categoria „Surse media de promovare a turismului din Republica Moldova”: „Premiul este o recunoaștere a eforturilor și implicării mele în promovarea Moldovei ca destinație turistică. Prin intermediul blogului Orheianca.eu îmi doresc să contribui și mai mult la îmbunătățirea imaginii Moldovei și în special a destinațiilor turistice din raionul Orhei.”
Anatol Botnaru, director, Pensiunea Eco-Resort „Butuceni”, locul I, categoria „Unități de cazare turistică din Republica Moldova amplasate în afara Chișinăului”: „ Acest premiu este o confirmare că toate acțiunile întreprinse împreună cu partenerii strategici de dezvoltare contribuie la poziționarea Moldovei ca fiind o destinație turistică atractivă pentru turiștii străini. Vizitatorii sunt impresionați de autenticitatea satului moldovenesc, a gastronomiei locale și a tradițiilor noastre, de aceea este bine să le arătam Moldova așa cum este ea. Vă invit la Butuceni ca să savurați din mierea satului.”