Săptămâna aceasta, la Universitatea #diez, vrem să vă povestim despre Cornelia, o studentă de la Comunicare, recent întoarsă dintr-un schimb de experiență Erasmus+ în Bruxelles, Belgia. CV, scrisoare de motivare, „felicitări, ați obținut bursa…”, călătoria spre inima vestică a Europei, alegerea orelor, entuziasmul șocului multicultural, berile la Delirium, călătoriile din weekend – toate astea au făcut-o pe Cornelia să ne spună că: „Sincer. A fost cea mai interesantă experiență din viața mea.” Tânăra a revenit acasă și ne povestește lucruri tare utile despre procesul de depunere a dosarului, dar și ce ar fi adus cu sine la USM dacă valiza i-ar fi fost un pic mai mare.
Despre cât este de important să cunoști mai multe limbi străine
Vreun an și un pic în urmă, Cornelia Cotorobai a decis să participe la concursul anunțat la USM, în urma căruia 4 studenți de la FJȘC (Facultatea Jurnalism și Științe ale Comunicării alias facultatea de la creionaș) urmau să fie selectați pentru un schimb de experiență Erasmus+ la o universitate din Bruxelles. „Alegerea de a participa la acest concurs a fost motivată de dorința mea dintotdeauna de a vedea cum e să înveți într-o universitate europeană, de a aduce o schimbare în viața mea și de a interacționa cu oameni din alte culturi. Pentru mine a fost o mare provocare, pe care am acceptat-o cu multe speranțe și un entuziasm enorm”, ne-a povestit Cornelia.
Procesul de depunere a dosarului a constat din două etape:
# Tânără a expediat CV-ul, o scrisoare de motivare și diplomele ce îi certificau cunoașterea limbii engleze și franceze (limbile necesare pentru a urma acest schimb de experiență). După o evaluare a acestora, persoanele care au trecut de această etapă, au fost chemate la un interviu.
# A doua etapă a constat dintr-un interviu în limba engleză și franceză.
După vreo două luni de așteptare, Cornelia a primit mesajul care a anunțat-o că a fost selectată pentru a primi bursa Erasmus +, ceea ce însemna că urma să studieze timp de un semestru la Institut des Hautes Études des Communications Sociales (IHECS) în Bruxelles.
Tânăra cred că cel mai important principiu de selecție a fost nivelul de cunoaștere a celor două limbi solicitate, ea având nivelul C1 pentru engleză și B2 pentru franceză. „La fel, i-aș îndemna pe viitorii participanți să formuleze o scrisoare de motivare concisă, sinceră și bine argumentată. Scrisoarea trebuie să răspundă la întrebările: „De ce anume tu meriți să primești o bursă Erasmus +?”, „Cu ce ai contribui tu universității sau comunității tale în urma acestei experiențe?”. Un sfat foarte important este să nu le fie frică să încerce, deoarece fiecare dintre ei poate avea șansa de a trăi o astfel de experiență”, spune Cornelia.
Cum se învață jurnalism la una dintre cele mai bune universități din inima Bruxelles-ului
La IHECS se studiază atât comunicare, cât și jurnalism. Universitatea oferă și un curs destinat studenților programului Erasmus+. Acesta conține un melanj de obiecte studiate în ritm normal de un student local în cadrul unui program complet. Cornelia, la fel ca și ceilalți studenți internaționali, a avut posibilitatea să-și aleagă obiectele dorite.
Studenții Erasmus au mai avut parte și de două săptămâni de integrare, timp în care s-au familiarizat cu orașul, cultura acestuia, au mers în excursii la Parlament, la RTBF (radio-televiziunea comunității franceze din Belgia) și la teatru. Ulterior, aceștia au avut posibilitatea de a merge la orice curs doresc, pentru a vedea dacă le place și dacă și-ar dori să-l studieze timp de un semestru.
Cornelia și-a ales următoarele cursuri: Knowledge Management, Curs practic de video și fotografie, Curs de multimedia și Limba franceză. „Alegerea a fost diversă: atât obiecte din sfera jurnalismului, a comunicării, relații publice, cât și cinematografie. Toate cursurile alese de mine au fost practice, orientate anume pentru studenții Erasmus, iar cel de Knowledge Management a fost de fapt un curs de master și, respectiv, am studiat cot la cot cu studenții belgieni, lucru care mi-a plăcut cel mai mult.”
Cum se construiește o relație de încredere între profesor și student
La universitate, Cornelia a găsit în primul rând echipamente necesare, motiv pentru care prelegerile erau complementate mereu cu material vizual, mult mai ușor de „consumat” și de înțeles. „La orele de video și fotografie, fiecare student putea să închirieze de la universitate (gratuit) aparatura necesară, pentru a face task-urile pentru acasă și proiectele. De asemenea, pentru cursul de video, la care eram împărțiți pe grupe, profesoara organiza câte o întâlnire săptămânală de 15-30 de minute cu fiecare echipă, în care analizam ceea ce am filmat/editat pentru proiectul final, ne dădea sfaturi, astfel monitorizând întreg procesul”, spune tânăra.
Cornelia ne-a povestit și despre relația dintre profesorii de la IHECS și studenți, care este una prietenoasă. „Profesorii sunt foarte înțelegători, empatici, receptivi și fac în așa fel încât să nu simți o superioritate exagerată din partea lor. Eu m-am simțit foarte confortabil, deoarece acești profesori sunt open-minded, nu sunt deloc stereotipizați de diferența dintre profesor și student. Din câte am putut înțelege, profesorii mizează mult pe construirea unei relații de încredere și respect reciproc, pentru a putea colabora împreună atât pe parcursul anilor de studii, cât și după asta.”
Examenele
„La toate obiectele, în afară de limba franceză, examenul a fost organizat sub forma unui proiect, la care am lucrat individual sau în echipă, iar în perioada examenelor, l-am prezentat. La limba franceză am avut examen clasic, în scris. Alți colegi de-ai mei, au avut examene orale. Deci, metoda de examinare a depins de obiectul ales. Dintre toate metodele, eu aș opta mereu pentru proiecte, deoarece asta te motivează să lucrezi un semestru întreg la ceva palpabil, care va fi rezultatul muncii tale timp de 4 luni. În acest mod tu înveți și teoria cursului, dar ai și posibilitatea de a implementa practic ceea ace ai învățat.”
Călătoriile sunt activitățile de bază ale studenților Erasmus
„O zic sincer și din tot sufletul: în Belgia am avut cea mai interesantă experiență din viața mea”, spune Cornelia. Tânără crede că experiența a maturizat-o, mai ales pentru că a locuit departe de părinți, într-un apartament închiriat împreună cu celelalte 3 studente din Moldova.
Despre viața de acolo, Cornelia ne-a spus că este diferită, la asta adăugându-se și faptul că printre colegii de facultate s-au regăsit și persoane din alte țări. Tânăra a avut colegi din Italia, Germania, Olanda, Spania, Rusia, Norvegia, Danemarca, Mexic, dar și din Canada sau Coreea. „Timp de 4 luni, interacționezi practic 24/24 cu ei, la universitate, ieșiri în oraș, party-uri, călătorii, sărbători, zile de naștere etc., iar asta vă apropie foarte mult. Limbajul prieteniei depășește mult diferențele de cultură, culoare, naționalitate. Chiar în ultima seară la Bruxelles, am petrecut Crăciunul împreună cu ei, și am avut parte de cel mai tare International Christmas dinner, unde fiecare a adus cadouri și bucate de Crăciun din țările lor. Eu cred că relațiile de prietenie care se formează atunci când ești departe de casă sunt mult mai puternice și de durată, deoarece împreună descoperiți țări și culturi noi. Erasmus-ul e o familie mare, din care sunt mândră că fac parte. M-am schimbat în ceea ce privește modul de a gândi, am devenit mult mai deschisă, mai indulgentă poate, cred că am devenit un cetățean al lumii.”
Bruxelles-ul este un oraș scump, ceea ce motivează un student să-și caute un job, pentru a-și permite, în primul rând, să călătorească, întrucât din Bruxelles găsești bilete foarte ieftine de autobus, avion, tren în aproape orice oraș și țară europeană. „Călătoriile sunt cu siguranță activitățile de bază ale studenților Erasmus. Împreună cu colegii mei Erasmus am călătorit în 4 luni cât nu am făcut-o o viață întreagă, iar ăsta e unul dintre cele mai mare avantaje ale programului. Am colegi care timp de 4 luni au văzut 36 de orașe. Eu am vizitat doar 18.”
În afara de asta, Cornelia ne-a mai povestit că Bruxelles-ul e special întrucât e plin de muzee. În prima zi de miercuri și duminică din lună, muzeele sunt gratuite, iar în fiecare joi, anumite muzee sunt la preț redus. Pentru cei care caută petreceri, acestea sunt nenumărate, fie că sunt organizate de consiliile studențești, la cineva acasă, în cluburi sau puburi. Pentru cei care prefer distracția mai pasivă, Bruxelles-uri e plin de cafenele și parcuri în care poți mânca renumitele waffles-uri belgiene, friets-uri și ciocolată.
De-aș putea, aș aduce la USM…
„Tehnica de acolo, începând de la calculatoare și până la camere de fotografiat sau filmat. De asemenea, aș schimba curricula universitară, punând un accent deosebit pe orele practice și obiectele de profil (cursuri de Photoshop, multimedia, editare video, pe care din păcate, studenții de la comunicare nu le au). Acasă, spre deosebire de IHECS, nu se pune accent practic deloc pe cursurile practice, de aceea un absolvent al universității, dacă nu a lucrat în timpul studenției, nu este deloc pregătit pentru a activa în câmpul muncii, conform cererii pe piață. Acolo, obiectele de profil sunt mult mai diverse și sunt actualizate conform schimbărilor din domeniu, iar profesorii știu a preda într-un mod interactiv, efficient și știu a-ți transmite și ție entuziasmul lor. De asemenea, acolo profesorii apreciază creativitatea, gândirea liberă și părerea fiecărui elev. Nu există părere greșită, iar elevii au curajul de a se expune și a conversa cu profesorii. Orele sunt sub forma unui dialog.”
„4 luni nu e mult, dar e suficient pentru a-ți schimba viziunea asupra vieții”
I-a schimbat stilul de viață și a făcut-o să-și dorească să trăiască într-o țară cu un nivel înalt de trai. Pe de altă parte, Cornelia spune că a devenit mai tolerantă și independentă. Experiența i-a demonstrat de asemenea importanța cunoașterii mai multor limbi străine. Călătoriile pe care le-a făcut i-au dezvoltat mult cultura generală și i-au subminat frica de a interacționa cu oamenii din alte țări. Din punct de vedere academic, și-a dezvoltat nivelul de engleză și franceză, iar fiecare curs a direcționat-o mai bine într-o anumită direcție.
„4 luni nu e mult timp, dar e suficient pentru a-ți schimba viziunea asupra vieții, a te maturiza și a-ți oferi încrederea în forțele proprii. Erasmus mi-a demonstrat că nu există scop pe care să nu-l atingi, atâta timp cât muncești pentru el. Erasmus mi-a descoperit pasiunea pentru călătorii și mi-a arătat că lumea e prea mare și prea frumoasă pentru a sta într-un singur loc. Totodată, studiile la IHECS m-au făcut și mai mult să-mi îndrăgesc profilul de studiu, Științe ale Comunicării și Relații Publice, servindu-mi drept motivație pentru a avea puterea de a actualiza sistemul de învățământ din Republica Moldova.
Câteva recomandări de filme studiate în timpul semestrului:
#How to Get Ahead in Advertising;
#Glengarry Glen Rose (1992);
#The Social Network (2010);
#Steve Jobs (2015).
Câteva recomandări de cărți studiate în timpul semestrului:
#Hug Your Haters de Jay Baer;
#Outside Insight de Jørn Lyseggen;
#Purple Cow de Seth Godin;
#Permission Marketing de Seth Godin;
#Steve Jobs de Carmine Gall.