Se pare că vremea să încălzește din ce în ce mai mult și în scurt timp ne vom putea bucura de o primăvară adevărată. Dacă, la fel ca noi, ați așteptat-o cu nerăbdare, vă recomandăm să ieșiți din casă și să savurați cât mai mult soarele de pe cer și temperaturile generoase. Echipa #diez a selectat o listă de evenimente la care puteți merge sâmbătă și să dați, astfel, startul unui weekend perfect.
# Competiția Națională Odyssey of the Mind Moldova 2018
Dacă dorești să te inspiri din creativitatea tinerilor, să petreci timpul minunat și să vezi cum învățarea poate fi distractivă, atunci sâmbătă trebuie să mergi la Competiția Națională Odyssey of the Mind 2018, care va avea loc începând cu ora 10:00, la Liceul Teoretic „Gaudeamus”. Programul internațional se desfășoară de 40 de ani în peste 20 de state ale lumii, iar la noi se află deja la cea de-a 20-a ediție. Detalii, aici.
# O haină pentru un boschetar
Campania de binefacere dedicată oamenilor fără adăpost – „O haină pentru un boschetar” continuă și în acest weekend. Liga Tineretului din Moldova colectează haine, produse alimentare, produse de igienă și tot ce-i poate fi util unui om al străzii la Academia de Studii Economice din Moldova. Dacă ai lucruri pe care vrei să le donezi, află toate detaliile pe pagina de Facebook.
# Mevv Acoustic „Update”
Mevv te invită la un nou concert acustic original din seria „Update”. De Ziua Internațională a Femeii, artistul a pregătit un program special dedicat femeilor cu energie, emoție, teatru, muzică și show! Detalii, pe pagina evenimentului.
# Proiecția filmului artistic – „La o margine de țară”. Debut
La Odeon, sâmbăta aceasta putem urmări un debut cinematografic. „La o margine de ţară” – un film despre ultimul om care a rămas în Moldova. Pelicula prezintă o dramă socială în care se descrie una dintre cele mai importante probleme ale Moldovei – migraţia. Filmul descrie povestea unui copil de clasa a 4-a, care îşi expune tema pentru acasă în prezenţa colegilor săi de clasă, la tema „Cum îmi văd eu ţara peste 20-30 de ani”. Detalii despre proiecție, aici.
# Ansamblul ,,JOC” | Povestea unei iubiri
„Povestea unei iubiri” este un spectacol coregrafic inegalabil marca „Joc”, într-o formulă nouă și palpitantă – cu un show de lumini excepțional și un aranjament muzical inedit.Evenimentul se va desfășura în cadrul închiderii oficiale a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” 2018. Detalii despre eveniment, găsiți aici.