(video) „Hora din Moldova” a fost imnul primei semifinale „Eurovision 2018” din România. Cine a interpretat piesa lui Nelly Ciobanu

Безымянныйd

România a dat start preselecției naționale a show-ului muzical „Eurovision 2018”. Primii trei semifinalişti ai selecţiei naţionale Eurovision 2018 au fost stabiliţi duminică, în show-ul organizat la Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focşani.

Show-ul a fost deschis de Luminiţa Anghel, interpreta care împreună cu Sistem a adus României locul al treilea la Eurovision Kiev în 2005. Momentul inedit din prima semifinală a fost faptul că interpreta a cântat şi a dansat „Hora din Moldova” alături de Ansamblul Folcloric Ţara Vrancei, scrie mediafax.ro.

În premieră în istoria participării României la această competiție, vor fi cinci semifinale, organizate în cinci orașe care, în Anul Centenarului, vor fi unite prin alegerea reprezentantului României la Eurovision 2018.

Următoarele semifinale vor avea loc la Timişoara, în Salina Turda, la Craiova şi Sighişoara. 15 melodii din cele 60 înscrise în concurs vor ajunge în Finala Naţională Eurovision, care va avea loc pe 25 februarie, la Sala Polivalentă din Bucureşti.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente