În perioada sărbătorilor de iarnă, compania de băuturi Efes Moldova a inaugurat cel de-al doilea grup sculptural, primul fiind amplasat pe strada pietonală E. Doga. Ambele lucrări reprezintă un cadou, oferit orașului de către echipa Bere Chisinau, ce poartă același nume. Totul a început încă anul trecut, cu ocazia aniversării celor 480 de ani ai Capitalei, când Berea Chișinău a lanasat campania „Cunoaște-ți orașul, Iubește-ți orașul”. Lucrarea realizată din bronz este alcătuită din mai multe elemente. Personajele principale sunt doi tineri, o fată pe un longboard, un băiat care o ține de mână și un cățel.
De dragul inaugurării, pentru câteva ore, și primăvara a venit. Cel de-al doilea grup sculptural din cadrul proiectului Sculpturi care te privesc în ochi a fost inaugurat la Valea Morilor, în imediata apropiere de scările rotondei. Compoziția muzicală a lui Jerry Goldsmith, acel intro de la Universal Pictures care în copilărie ne sugera că la TV începe un film bun, „vjâul” și „pacul” tinerilor de pe longboarduri, toate au fost sincronizate în momentul în care cele două sculpturi au fost oficial dezvelite și prezentate lumii adunate în jur.
Doi tineri, o fată cu dreaduri pe un longboard și un băiat cu ochelari pe cap ce o ține de mână fie în clipa în care tânăra își pierduse echilibrul, fie pentru că, pur și simplu, a vrut să o ia de mână sau invers, a fost inițitiva ei – versiuni pot fi multe și cred că vor fi, cert e că sculpturile au dinamică, prind un moment anume.
Angela Brașoveanu, câştigătoarea concursului de proiecte lansat de Berea Chisinau mi-a povestit mai multe despre sculpturile date, compromisuri, mesaje și controverse.
Doream să ne detașăm de ideea de istoric, măreț, lucrări cu voievozi, scriitori etc. Voiam să pornim de la om, de la un mesaj pozitiv, unul care să unească, pentru că noi suntem foarte dispersați. Toată lumea urăște pe toată lumea în orașul acesta, și pe FB, și la știri, și în stradă. Așa că am decis să alegem un mesaj poate nu atât de „măreț”, dar inspirat din sentimente pe înțelesul tuturor, ca prietenia, iubirea…
În orice oraș sunt așa gen de statui, începând cu băiețelul din Bruxelles care face pipi până la iguanele din Amsterdam care lâncezesc la soare.
Evident că aș fi vrut ceva mai revoluționar, dar discutând cu toată echipa am decis că cel mai bine e să pornim de la lucrări care să fie înțelese de toată lumea și treptat, treptat să ajungem la ceva mai sofisticat, simbolist.
Cățelul era din start în compoziție, iar eu am insistat să fie anume o taxă.
În primul rând din punct de vedere practic, ea e compactă, respectiv se cheltuie mai puțin material, în al doilea rând taxa e o rasă chiar drăgălașă, șmecheră, nu e umilă, se înscrie perfect în anturajul celor doi.
A fost puțin greu să găsim spațiul unde să fie amplasate sculpturile, deoarece era important să fie camere de supraveghere.
Până la urmă ne-am oprit la acest loc, deoarece în ultimi ani chiar a devenit foarte popular. Lumea vine să facă sport, să se plimbe cu animalele de companie, e un loc cât de cât îngrijit.
Pygmalion și Galateea sau fix așa, doar că invers
Petru Glavan
La început am făcut schița pe foaie, după aceasta o schiță mică din plastilină (15-20 de cm) ca să studiem dinamica, mișcarea, după aceasta am pregătit o carcasă în mărime naturală și am făcut fotografii mari ale modelelor (adică ale mele și prietenei).
Nu am salvat proporțiile fix în fix. Nu m-aș bucura dacă zi de zi lumea care umblă pe aici ar fi pus mâinile peste tot…
Ce ține de longboarduri, e un detaliu inspirat din aspirații reale, dar la care după o vară de lucru am renunțat.
Am vrut să cumpăr vara trecută longboarduri și împreună cu Natalia, prietena mea, să practicăm acest sport, dar lucrând asupra sculpturilor se pare că mi-a trecut pofta, am înțeles că după o vară de lucru asupra acestui proiect sunt chiar sătul de acest sport.
Prietena lui Petru, Natalia, o fată mignonă cu un fular ce se asortează perfect cu geaca lui Petru, mi-a povestit mai multe despre procesul de lucru și soarta de a fi muză, măcar și pe o vară.
Petru vede în mine idealul. La început am făcut fotografii, însă lipsea dinamica, așa că a trebuit să pozez ore în șir. Poziția nu-i una comodă, mă dureau mușchii, îmi tremurau picioarele, ziceam că nu mai pot.
Fata e îmbrăcată cam așa cum mă îmbrac și eu vara. Ce ține de păr, eu i-am sugerat să facă ceva mai special, cum ar fi niște dreaduri. Proporțiile nu au fost respectate, deoarece prima variantă realizată fix în fix nu arăta bine… deloc bine. Eu fiind de statură mică, privind în ansamblu, cam te ducea gândul la pedofilie…
Așa că au fost alungite picioarele și acum arată mult mai bine. Mulți sculptori, prieteni ziceau că formele fetei sculptate sunt mai puțin reușite, prototipul arată mult mai bine… Erau multe glume de acest gen.
Sau se întâmpla să îi spun că m-a făcut urâtă, că gura e prea mare, că trebuie să modifice… Deși lucra Petru, oboseam și eu, a fost o vară dedicată doar acestei sculpturi.
Apropo, încălțămintea băiatului a fost turnată chiar dintr-o pereche de pantofi ai lui Petru. Mai pe scurt, au fost câteva jertfe în numele artei, a încheiat Natalia.
Vasile Sitari, coordonatorul proiectului, a fost cel care a aprobat schițele din cadrul concursului, i-a recomandat pe Pavel (autorul complexului sculptural de pe strada pietonală) și Petru, și tot el a asistat, participat la realizarea lucrării.
Cuplurile sculpturale de acest gen nu trebuie să fie pretențioase. Ele sunt temporale, ele singure își fac istoria, creează legende urbane, niciodată nu știi cât timp se vor păstra în istoria orașului, a mărturisit Vasile Sitari.
La primăvară/vară urmează să fie instalat și un longboard. Fiind o construcție mai ușoară, pentru a evita participarea acestuia la tradiția de hai „ș-om aruncă bănci în lac” s-a decis că vara, când în parc e un flux mare de oameni, are mai multe șanse să nu fie deteriorat sau chiar distrus complet. Aceleași îngrijorări le aveau și în raport cu taxa, dar până la urmă s-a mers la risc. Sperăm că nu va păți nimic, mai ales că și ea are un prototip, și anume cel al taxei Ambasadorului Poloniei, Excelenței Sale, Artur Michałski.
Un detaliu special și oarecum înduioșător sunt brățările identice pe care le au cele două sculpturi, două brățări identice cu cele purtate de Petru și Natalia.
Cât timp discutam cu cei prezenți la inaugurare, complexul sculptural deja începuse să-și trăiască viața de sine stătător. Oamenii își făceau fotografii alături de cei doi tineri, imitau poziția lor, copiii călăreau taxa așa cum generația mea călărea leii din parc sau pe cei de la Sala cu Orgă, dovadă fiind sutele de fotografii ș.a.m.d.
Cel mai probabil, și de această dată, complexul sculptural va stârni multe discuții și reacții negative. Pentru a ușura misiunea analiștilor, aici sunt câteva idei ce pot fi dezvoltate:
# posteriorul fetei care se zice că va aduce noroc celui care-l atinge;
# ochelarii de pe cap ai băiatului – un exemplu de lipsă de gust estetic, înapoiere și promovarea unor obiceiuri estice care ne fac de rușine în Occident;
# fata care pare să cadă de pe longboard, dar este salvată de băiat. Prin urmare, o imagine ce ar sugera fragilitatea femeii, incapacitatea acesteia de a fi independentă, promovarea imaginii de prințesă, care într-un moment de pericol este salvată de un bărbat adevărat.
Lista urmează să fie reînnoită. Nu de alta, dar băiatul are la mână un ceas, respectiv timpul își va spune cuvântul.
Tempora mutantur et nos mutamur in illis.
