Mihai Andrieș este un tânăr de 28 de ani din Moldova, care după absolvirea liceului în 2007, a decis să-și facă studiile în Strasboutg (Franța). Are o licență în informatică și un master în ingineria programării și analiza datelor la aceeași universitate. Ulterior, Mihai a continuat cu un doctorat în inteligență artificială la Universitatea din Lorena în Nancy, Franța. În prezent, tânărul este cercetător științific în inteligență artificială la Institutul de Sisteme și Robotică din Lisabona, Portugalia.
Mihai este unul dintre tinerii care a decis să se alăture MentorME, un proiect ambițios al unor moldoveni de pretutindeni, care doresc să lanseze o platformă prin care concețățenii noștri din diferite colțuri ale lumii pot să-și facă conexiune, pentru eventuale colaborări, încadrarea în noul oraș sau aplicarea la o universitate.
Comunitatea MentorMe a fost fondată în 2014, ca urmare a Galei Studenților Originari din Republica Moldova. În prezent comunitatea are 100+ mentori din 23 de țări. De ce ales că se alăture comunității, ce crede despre viitorul tinerilor din Moldova, dar și de ce a decis să-și facă studiile peste hotare, aflați în interviul ce urmează.
– Mihai, povestește-ne un pic despre tine, cu ce te ocupi acum?
– Sunt cercetător științific în inteligență artificială la Institutul de Sisteme și Robotică din Lisabona, Portugalia. Anterior, am făcut cercetare la CNRS și Inria în Franta (în Paris și Nancy, respectiv).
– Și cum ai ajuns să înveți la Strasbourg?
– Am fost sfătuit să aleg o universitate cu o reputație bună în domeniul meu de interes. Apoi, fiindcă universități bune sunt destule, am fost îndemnat să aleg una localizată într-un oraș plăcut. Așa am ajuns la Universitatea din Strasbourg.
– Cum ai reușit să obții bursa pentru doctorat?
– Bursa de doctorat am obținut-o după ce am depus dosarul la universitatea afiliată laboratorului în care mi-am efectuat stagiul științific (6 luni) la sfârșitul studiilor de Master. Directorul meu de cercetare a rămas satisfăcut de calitatea lucrului pe care îl efectuasem, și mi-a propus să depun candidatura pentru o bursă doctorală.
– Dar facultatea cum ai ales-o?
– Inițial îmi doream să devin cercetător astrofizician. Însă, conform datelor statistice pe care le-am consultat, doar 4% din absolvenții fizicieni ai universităților devin cercetători. Crezusem că aceste 4% se datorau unui concurs intens, în plus doar 25% din studenții universității pe care am ales-o erau străini. Neștiind statistica atunci, și presupunând că aceste doua variabile sunt independente, am calculat că am o șansă din o sută să devin cercetător astrofizician. Atunci am decis să aleg altă specialitate, cu șanse de reușită mai mari. Am ales informatica, și apoi m-am specializat în inteligență artificială și nu regret acest lucru.
– Totul a fost așa cum presupuneai?
-Nu, cu timpul am descoperit că cele 4% reprezintă numărul totoal al persoanelor interesate de a continua în cercetarea academică (și nu în industrie, unde lucrul e mai bine remunerat). Și că, de fapt, cu toate că străinii sunt doar o pătrime din numărul total de înscriși la universitate în ciclul de licență, în doctorat ei constituie circa jumătate din studenți. Deci, statistic vorbind, șansele mele erau mult mai mari decât crezusem. Mi-ar fi putut spune asta cineva din cercul meu de cunoscuți? Nu știu. Dar cred că un mentor care deja trecuse prin asta ar fi putut sa o facă cu siguranță.
– Din această cauză ai decis să te implici în comunitatea MentorMe?
– Da, implicarea mea în MentorMe este o încercare de a-mi îndeplini responsabilitatea morală și de a-mi ajuta țara de origine și cetățenii ei.
– Să vorbim un pic despre MentorMe, de ce crezi că tinerii din străinătate ar trebui să contribuie la această campanie?
– Pentru că astfel oferim șansa fiecărui concetățean de a-și construi o viață mai bună. În prezent, în țară nu există un proiect alternativ acestuia, nici ca scop, nici ca amploare. Speranța mea este, totuși, ca măcar o parte din persoanele care au beneficiat de suportul necesar în cadrul proiectului nostru, se vor reîntoarce în Moldova și vor pune umărul la ridicarea statului, utilizând experiența căpătată în exterior.
– Cum ai defini mentoratul?
– E un proces prin care mentorul îți oferă informații care te ghidează prin viață. În mod ideal, e o sursa de informații concentrate, bazate pe experiență, care te vor pregăti să reușești în viață.
– Tu ai avut mentori? Cum te-au ajutat și ce sfaturi ai primit de la ei?
– În primul rând m-au ajutat profesorii alături de care am lucrat. Profesorul universitar de engleză m-a învățat să nu urmez niciodată calea cea mai ușoară, dar să o aleg pe cea mai dificilă, pentru că astfel poți să crești și să înveți cel mai mult. Alți profesori universitari mi-au acordat timpul lor și m-au îndrumat în căutarea echipelor de cercetare în domeniul inteligenței artificiale (domeniu absent la universitatea unde făcusem studiile). Directorul de cercetare mi-a cultivat atitudinea de lucru că: rezultatul în cercetarea științifică nu este garantat; iar pentru că pentru a obține un lucru de calitate, timpul nu trebuie grăbit. Trebuie să medităm asupra unei probleme, chiar și atunci când totul pare evident. Și nu în ultimul rând, membrii familiei mele, care sunt și ei cercetători științifici (însă în alt domeniu). Ei m-au îndrumat cu sfaturi și mi-au oferit viziuni pragmatice asupra doctoratului.
– Ce sfaturi ai pentru tinerii care sunt în ultimii ani de liceu?
– Înainte de a alege o profesie și o cale de studii, interesați-vă despre ce domenii există. Moldova trăiește într-o bulă informațională proprie și contactul cu cineva din afară vă deschide rapid ochii la toată diversitatea specialităților de astăzi. De exemplu, matematicienii nu devin doar profesori de matematică, ci sunt căutați în domeniul finanțelor, asigurărilor, criptologie, învățare automatică și inteligență artificială.
– Și cum ar trebui să procedeze atunci tinerii?
– După ce se vor informa despre profesiile existente, să-și analizeze interesele (și nu invers): care sunt domeniile care îi interesează cel mai mult? Să nu le fie frică: dacă sunt pasionați de muzică sau croitorie, atunci să urmeze calea dată. Cunosc istoria unui tânăr care dorea să devina pădurar, dar a studiat finanțe și bănci pentru că au insistat părinții, și până la urmă a lăsat domeniul după ce terminase facultatea, pentru că nu-i plăcea. Cunosc și istoria unui cuplu în care ambii și-au apărat tezele de doctor în inteligență artificială, și apoi au lăsat totul pentru a deschide o școală de dans. Cunosc persoane care au făcut școli de inginerie, și teze în robotică, ca mai apoi să se transfere la universitatea de medicină. Cunosc și studenți la matematică-informatică, care aveau să devină viitori brutari și tâmplari. Într-un oarecare sens, nu pierdeți anii de viață urmărind un drum care nu prezintă interes pentru voi, indiferent de ce ar spune părinții.
– Cu alte cuvinte tinerii ar trebui să fie conștienți de specialitatea pe care o aleg?
– Să fie conștienți de specialitatea, dar și de viața pe care doresc să o trăiască. Nu în ultimul rând să depună efort, căci efortul este unica metodă de a crește. Deseori aud „decât să lucrez pe degeaba, mai bine stau acasă”. Dar, dacă lucrând gratis capeți o experiență care te va evidenția printre candidații la următorul tău post de muncă, atunci efortul merită depus. În liceu n-am avut parte de o explorare cuvenită a specialităților. Nu existau vizite frecvente din partea absolvenților din promoțiile precedente pentru a dialoga cu viitorii absolvenți. Nu exista legătura dintre școală și absolvenți, și nu se transmiteau cunoștințele practice de la o generație la alta. Oricare ar fi situația în școala voastră, cred că programul nostru de mentorat va fi util pentru a umple golul dat.
Autor: Dana Muntean
