Pentru toți cei care preferă să admire toamna mai mult la micul ecran, #diez a selectat o serie de filme cu, despre și pentru toamnă. O palidă rază de speranță pentru cei care refuză să iasă din casă.
Probabil sunt oameni cărora chiar le place toamna. Mai ales când plouă, că-i dimineață, că-i seară – tot acolo, pe străzi băltoacă, glod, băltoacă. Abia găsești curaj să ajungi până la bucătărie. Să ieși afară, mai ales dimineața – cam cum ai merge la spânzurătoare. Și totuși, unii admiră regina toamnă cu tot cu ultimul vals al frunzelor, peisaje în acuarelă și ditamai coroană pe care, nu-i clar de ce, te pune pe tine s-o porți… așa și mergi prin oraș, aplecat, cu greutatea pe cap. Celorlalți le rămâne ceaiul, pătura flaușată și filmele.
#Tanner Hall
Pentru Rooney Mara și Brie Larson în rolul de eleve la o școală de fete.
#October Sky
Pentru debutul lui Jake Gyllenhaal ca protagonist.
#Sweet November
Pentru că și cei mai mari snobi și cinefili, la un moment dat, au îndrăgit-o pe Sara și poate chiar au plâns sau măcar au oftat.
#Tess
Pentru un roman clasic, adaptat de Roman Polansky… și frumusețea lui Nastassja Kinski.
#Where the wild things are
Pentru că e o poveste deosebită, atât pentru maturi, cât și pentru copii. Spike Jonze chiar poate crea povești.
#Legends of the fall
Pentru că nu strică să-l reprivești, măcar pentru tinerețea lui Brad Pitt.
#When Harry met Sally
Pentru nostalgicii după Meg Ryan.
#Autumn in New York
Pentru că Winona Forever.
#Garden State
Pentru debutul regizoral al lui Zach Braff, coloana sonoră (The Shins, Frou Frou, Coldplay) și un umor aparte.
#Once
Pentru muzică, piesele care îți vor umple sufletul de toamnă. Jilav, trist, dar frumos.
#The edge of love
Pentru o prietenie dintre două femei și doar mai apoi un triunghi amoros. Pentru rafinamentul lui Keira, talentul lui Sienna de a plânge așa încât te alături și tu și pentru poezia lui Dylan Thomas.
#Bonus
Sestry
Pentru că e unicul film regizat de S. Bodrov.