(foto, video) Prima staţie spaţială a Chinei este scăpată de sub control şi se îndreaptă către Pământ. Când se va prăbuşi

44667672 – space launch system flying over the clouds. 3d scene.

După o lună de suspiciuni, China a confirmat că prima lor staţie spaţială se îndreaptă către Pământ, fiind potenţial scăpată de sub control, transmite descoperă.ro.

Un înalt oficial al programului spaţial chinez a dezvăluit în cadrul unei conferinţe de presă că staţia spaţială Tiangong-1 se va prăbuşi pe Pământ până în 2017. Acesta a adăugat că momentan staţia este intactă şi orbitează la 370 de kilometri deasupra Pământului.

Tiangong-1 se traduce ca „Palatul Ceresc”, are 10,3 metri lungime, 8,5 tone greutate şi a fost lansat în 2011, fiind prima încercare a Chinei de a-şi crea prima staţie spaţială.

Stația spațială a fost utilizată atât pentru misiuni robotizate, cât și cu personal uman. Cu cinci ani în urmă, obiectivul a găzduit-o pe Liu Yang – prima femeie astronaut din China. După luni de speculații, autoritățile chineze au confirmat, în urmă cu un an, pierderea controlului asupra stației spațiale. Agenția spațială chineză a înștiințat ONU că Tiangong-1 se va prăbuși pe Terra în intervalul octombrie 2017-aprilie 2018.

Statie-spatiala

Tiangong

Tiangong-vazuta-din-spatiu

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente